Craiova a terminat sezonul pe locul 4

"O întrebare dureroasă". Conducerea Craiovei le răspunde fanilor: "Niciodată n-am făcut asta" / "Nici de glumă nu e bună"

06.06.2019, 19:30
  • SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1

  • SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1

Universitatea Craiova a terminat sezonul pe locul 4, departe de obiectivele propuse. Drept urmare, conducerea a decis să renunțe la aproape o echipă întreagă, iar 11 jucători sunt pe lista neagră. După finalul dezamăgitor, oficialii oltenilor, prin vocea acționarului Mihai Rotaru, au decis să le răspundă fanilor la întrebările solicitate.

Vezi mai jos postarea lui Mihai Rotaru pe rețelele de socializare:

"1. Întrebarea momentului: de ce Corneliu Papură antrenorul Științei? – 9 ani și peste 200 de meciuri în tricoul alb-albastru și asta doar la seniori.
Acum 3 ani de zile alegerea noastră pe banca Științei s-a numit Gigi Mulțescu. A fost o analiză a plusurilor și minusurilor pe care poate să le aducă domnia sa. Unul dintre minusuri era „ostilitatea suporterilor”. S-a dovedit că pentru momentul respectiv a fost o decizie bună. Același lucru s-a întâmplat și cu Devis Mangia. S-a dovedit iarăși că a fost o decizie înțeleaptă.
Corneliu Papură nu a fost niciodată o soluție de avarie. Încă din iarnă, în urma punerii în balanță a plusurilor și minusurilor, a devenit prima opțiune ca succesor pe banca tehnică a Științei.
Plusuri:
- Unul dintre cei mai bine pregătiți antrenori din Liga 1: pasiune, putere de muncă, o filozofie bine structurată a ceea ce-și dorește de la echipă și jucători, loialitate față de club (9 ani și pentru 200 de meciuri la Știința, alături de club din prima zi și necontenit de la revenirea în fotbal)
- Corneliu Papură a absolvit licența PRO. Nu a făcut-o la fără frecvență și nu a făcut-o pentru a pune diploma în ramă. A făcut-o din pasiune pentru meseria de antrenor și pentru a antrena în Liga 1
Minusuri:
- Lipsa de experiență în primul eșalon
- Un stil de comunicare aparte care deja a fost taxat de o parte a suporterilor
Noi credem că #impreuna o să reușim. Dar pentru asta avem nevoie de multă muncă și înțelepciune. Și nu în ultimul rând, de unitate, încredere și suport unii pentru alții. Așa cum am procedat cu toți antrenorii Științei în ultimii 6 ani, Papură are girul nostru total. #Impreuna putem face performanță. Dar doar #impreuna.

2. Care este politica de transferuri și care este bugetul alocat pentru realizarea acesteia?
Întotdeauna, scopul transferurilor este de a ridica nivelul valoric al echipei. Strategia de anul acesta presupune acoperirea a 4 posturi considerate de noi deficitare în sezonul trecut sau neacoperite de dubluri de calitate, respectiv: un fundaș central, doi mijlocași centrali, o extremă dreptate, un portar. Anticipam ca întrebare „De ce nu și un atacant?”. Pentru că estimăm revenirea lui Elvir Koljic în prima jumătate a lunii august. În același timp avem încă 3 atacanți în lot ce se vor bate pentru postul de titular, respectiv Carlos Fortes, un jucător în care credem foarte mult dar care din păcate a venit fără pregătire fizică, Mihai Roman ce revine la Universitatea Craiova după un sezon foarte bun la Botoșani și Jovan Markovic, un produs al CCJ după o operație efectuată la sfârșitul anului trecut și care în momentul acesta este refăcut în proporție de 100%.
În construirea acestei strategii a trebuit să ținem cont și de restricțiile la care suntem supuși datorită regulii de a folosi 2 jucători Under-21 în primul 11. Bugetul alocat este de aproximativ 1,5 milioane euro, buget în care sunt incluse sumele de transfer, comisioane agenți, precum și eventualele sume plătite ca bonus la semnarea contractelor.
Până în acest moment am realizat transferul lui Kamer Qaka, un fotbalist pe care îl urmărim de un an și jumătate și pe care ni l-am dorit foarte mult și vara trecută.

3. Care sunt obiectivele pentru noul sezon și ce veți face pentru a le atinge?
Obiectivul minim acceptat în reprezintă clasarea pe primele două poziții și câștigarea Cupei României sau calificare în grupele UEFA Europa League. Încercăm să fim extrem de atenți la realizarea campaniei de transferuri și la gestionarea momentelor de criză ce pot apărea pe parcursul sezonului.

4. Care sunt cele mai mari greșeli din sezonul trecut? Ce aveți să vă reproșați?
- În plan sportiv, în primul rând, nerealizarea transferurilor în timp util în perioada de vară, dar și de iarnă, precum și lipsa planului „B” în cazul plecării unor fotbaliști extrem de importanți în angrenajul echipei.
- În plan mediatic, lipsa unui mesaj coerent în cele două sau trei intervenții în mass-media, precum și apariția în spațiul public a imaginilor de la încheierea sezonului competițional.

5. Credeți în continuare în principiul „pleacă doar un jucător pe sezon” și dacă da, de ce l-ați încălcat?
Cred în continuare, doar că la momentul în care l-am făcut public ne-am hazardat fără să luăm în calcul anumite situații excepționale, cum ar fi plecarea unor jucători care nu făceau obiectul primului 11 (cazul Screciu), sau care se aflau la final de contract (cazul Gustavo), precum și apariția ulterioară a unor oferte practic de nerefuzat de către club, dar, în primul rând, de către jucător (cazul Mitriță). Cred că mesajul trebuia nuanțat și explicat mai mult la momentul respectiv.

6. Considerați că strategia de comunicare este bună?
Principiile de bază au fost transparența și respectul față de suporteri. Cred că am fost deficitari în a avea reacție imediată la anumite evenimente, precum și la calitatea construirii mesajului. Încercăm să îmbunătățim aceste aspecte.

7. Cine sunt vinovați pentru transferurile care nu au confirmat?
Așa cum aducerea unor jucători precum Cicâldău, Koljic, Mitriță, sau promovarea lui Mihăilă, Screciu sau Ivan a fost meritul întregului club, așa și eșecul aparține întregului club. Din păcate, fotbalul nu este matematică, sau este matematică dar cu foarte multe variabile, unele dintre ele greu controlabile. Preocuparea noastră este aceea de a vedea de ce anumiți jucători în care noi am crezut nu au reușit. Explicațiile ar fi: lipsa motivației, lipsa capacității de concentrare, neadaptarea la mediul Universității Craiova și, nu în ultimul rând, nu este ușor să joci la Craiova cu 30.000 de oameni în tribune care te iubesc, dar care în momentul în care ai greșit nu te iartă. Consider că este important să știți că de-a lungul timpului nici un jucător nu a fost adus fără acordul sau fără propunerea antrenorului principal. Nu contează că acesta s-a numit Cârțu, Mulțescu sau Mangia.

8. Când o să puneți pe primul loc performanță și după profitul? Pe o scară de la 1 la 10, cât reprezintă proiectul renașterii Universității Craiova pasiune și cât afacere personală?
Nu am judecat niciodată Universitatea Craiova în termeni de profit sau pierdere. Pe de altă parte, întotdeauna voi pune pe primul loc viitorul Științei în detrimentul unor ambiții de moment. În decursul celor 6 ani am încercat să construiesc cărămidă cu cărămidă un club care să fie independent față de problemele de moment ale unuia sau altuia dintre conducători. Îmi doresc ca performanța să vină ca urmare a unei construcții solide și nu în urma unui hei-rupism care ulterior să ducă la falimentul proiectului.
Am investit aproximativ 15 milioane de euro, iar până astăzi nu am recuperat nici un cent. De aceea, consider că pasiunea reprezintă 10. Dar încerc ca această pasiune să fie dublată de responsabilitate.
Nu am nicio afacere cu statul, nu sunt înregimentat politic și nu am avantaje adiacente de pe urma investițiilor făcute. Să nu uităm că pentru prima oară de după 1990 Știința nu a fost implicată în activități politice și în special electorale. De aceea, ca afacere personală reprezintă 0.

9. De ce mereu transferurile sunt făcute pe ultima sută de metri?
Pentru că aducerea jucătorilor valoroși este extrem de complicată. Dincolo de suma de transfer intervine voința jucătorilor ce urmează să fie transferați. Este clar că nu suntem unul dintre campionatele atractive ale Europei. Și atunci avem nevoie de timp pentru a finaliza un transfer. Ca și exemplu, săptămâna trecută am ajuns la un acord cu unul dintre jucătorii doriți, iar a doua zi ne-am trezit că el a semnat cu o echipă din Bulgaria, iar contractul propus de noi a fost folosit pentru a obține condiții mai bune la altă echipă. Încercăm în permanență să rezolvăm transferurile înainte de a pleca în cantonament. Astăzi sperăm ca până la sfârșitul săptămânii viitoare să avem cel puțin încă un transfer încheiat.

10. Cât timp vom mai suporta umilința de a ne bate FCSB?
Este o întrebare dureroasă. Anul trecut am reușit să câștigăm după foarte mulți ani. Am avut alte două meciuri împotriva lor în care am fost echipa mai bună, am condus, dar într-un final am plecat fără puncte.

11. Care sunt acțiunile împotriva „echipei familiei”? Ce măsuri ați luat împotriva celor ce folosesc abuziv denumirea, stema și culorile echipei Universitatea Craiova?
Decizia noastră este ca al nivel de comunicare să-i ignorăm. Pentru că întotdeauna ei s-au hrănit din scandalurile cu presa. Asta nu înseamnă că nu acționăm folosind pârghiile legale. Sperăm ca acțiunile noastre în justiție să dea rezultate în cel mai scurt timp. Cel mai aproape suntem de interzicerea folosirii denumirii de „Universitatea Craiova” și a fake-ului de stemă. Sper că suntem conștienți că dintre toate răspunsurile acesta va fi cel mai atacat și mediatizat de către ziarul ce de 2 ani de zile nu are acreditare la activitățile Științei.

12. Care este bugetul Centrului de Copii și Juniori?
Aproximativ 500.000 euro / an și nu includem transferurile de jucători. În decursul celor 6 ani am investit peste 2,2 milioane de euro în academie. Principala problemă cu care ne confruntăm este reprezentată de lipsa infrastructurii. Sperăm ca până la sfârșitul anului să rezolvăm această problemă. Este o activitate unde avem foarte multe de îmbunătățit în toate planurile.

13. Ce veți face dacă va fi stadionul gol?
„Stadionul gol” nu înseamnă doar un eșec pentru mine. Înseamnă un eșec pentru Universitatea Craiova. Înseamnă că tot ceea ce am clădit împreună în acești ani s-a dărâmat. „Campioni la suporteri” nu este sloganul meu. Este sloganul nostru. Este ceea ce ne unește. Este ceva ce avem doar noi și care ne deosebește de celelalte echipe din Români. Dacă vreți să amendați politica de transferuri, strategia de comunicare sau sumele investite trebuie să găsim altceva. „Stadionul gol” înseamnă să îngropăm ceea ce iubim. „Stadionul gol” înseamnă falimentul moral al spiritului nostru. Scoțând din calcul transferul de jucători, Știința înregistrează un deficit anual de 2,6 milioane de euro. Asta înseamnă că banii de pe bilete și abonamente nu se duc în buzunarul unuia sau altuia dintre acționari. Se duc în activitatea curentă și în dezvoltarea clubului.

14. Vreți Știința să devină jucăria dumneavoastră? Cât de mult vă implicați în luarea deciziilor tehnico-tactice?
Am investit în renașterea Științei cu gândul de a fi altfel. Cu gândul de a nu face greșeli atât de des întâlnite în fotbalul românesc. Am investit cu gândul că respectul pentru suporteri, pentru colegii alături de care lucrăm, pentru legendele clubului și pentru partenerii noștri să nu fie vorbe în vânt. Și credem că am reușit. Doar că percepția asupra activității mele și a modului de lucru a ajuns la dumneavoastră deformată.
Niciodată, dar niciodată nu m-am implicat în ceea ce se presupune că sunt exclusiv deciziile staffului tehnic. Începând cu 24 de ore înainte de meci nu interacționez cu stafful tehnic, iar dacă avem un rezultat negativ nu discut cu ei timp de minim 48 de ore după meci. Niciodată nu am analizat jucători. Nu i-am urmărit pe DVD-uri, pe YouTube sau alte canale. Nu am adus niciodată un jucător fără ca antrenorul principal să fie convins că este ceea ce avem nevoie.
Este adevărat că acordul final pentru transferul unui jucător îmi aparține. Dar eu sunt doar un integrator între ceea ce spun analiștii noștri, stafful tehnic condus de antrenorul principal și departamentul financiar-contabil.

15. Vă doriți cu adevărat câștigarea campionatului?
Este visul meu: Știința campioană. Și sper ca deciziile noastre să ne apropie de acest vis. Și nu-mi doresc doar câștigarea campionatului. Îmi doresc să intrăm într-o grupă europeană. Îmi doresc ca Europa să-și aducă din nou aminte de noi.

16. Este adevărat că doriți să-l transferați pe Alexandru Mateiu în schimbul lui Alexandru Ioniță?
Nici de glumă nu este bună. Cu tot respectul pentru Alex Ioniță, dar Mateiu este sufletul nostru. Exact cum mi-a spus la ultima întâlnire, că el vrea să fie „Totti al Băniei”. Ne interesează Alex Ioniță, considerăm că este un jucător valoros, dar acestea sunt discuții care în acest moment privesc doar cluburile, iar pe această cale ne cerem scuze CFR-ului că ne-am permis să discutăm despre un fotbalist aflat sub contract cu ei.

17. Care este bugetul pe acest sezon?
9 milioane de euro, dintre care aproximativ 1,5 milioane sunt aferente transferurilor. Cele mai importante cheltuieli sunt:
- 4.800.000 euro salarii plus impozite aferente salariilor
- 500.000 euro Centrul de Copii și Juniori
- 1.000.000 euro cantonamente, deplasări, chartere etc.

18. De ce nu reacționăm la anumite informații apărute în presă care aduc un prejudiciu de imagine Științei?
Știm cu toții că este vorba doar de un ziar ce face acest lucru în mod constant. Decizia noastră este să-i ignorăm și să nu-i acredităm la acțiunile Științei. Înainte de a lua în considerare și o eventuală acțiune juridică, vom face în perioada imediat următoarea o ultimă încercare de a explica unde și când greșesc.

19.

20.

La ultimele două întrebări nu vreau să răspund în acest moment. Nici măcar nu le scriu. Dar cred că timpul va răspunde la ele."

Etichete: universitatea craiova , mihai rotaru , suporteri craiova


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din
Digi24
Rezultate parțiale alegeri prezidențiale 2024. Finala Georgescu - Lasconi se conturează tot mai clar. Ultimele date și reacții politice

Rezultate parțiale în timp real ale alegerilor prezidențiale din 24 noiembrie, primul tur de scrutin, au fost publicate pe site-ul prezența.roaep.ro. Pe primul loc se află candidatul independent Călin Georgescu, urmat de Marcel Ciolacu, Elena Lasconi și George Simion. 14 candidați au fost pe buletinele de vot.

Descarcă aplicația Digi24
TOP ARTICOLE

”România părea că e Andorra”. A văzut tragerea la sorți din Liga Națiunilor și nu s-a abținut: ”Acolo îi e locul”

Au apărut imaginile: ce a făcut căpitanul lui Tottenham, după ce l-a văzut pe Radu Drăgușin la finalul meciului cu City

Andrei Rațiu semnează pentru 12.000.000€: spaniolii anunță mutarea! Clubul la care e așteptat

Foto 45 de milioane de vizualizări: ”o imagine cât o mie de cuvinte” cu soția lui Conor Mcgregor, după ce a fost condamnat pentru viol

Ianis Hagi, în fața transferului carierei: ”Am discutat și cu Gică!” Suma cerută de Rangers

RECOMANDĂRILE REDACȚIEI

Conducerea CFR-ului nu s-a ferit de cuvinte, după ce VAR-ul a intervenit și a validat golul FCSB-ului cu Slobozia

Prima reacție a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său, Călin Georgescu, a fost votat de peste două milioane de români

”Cel mai căutat jucător din SuperLigă” a primit oferta! Clubul a făcut anunțul

Alarmă la Real Madrid: Vinicius Jr. ratează meciul cu Liverpool

Citeşte şi

Exclusiv Prima reacție de la Craiova, după decesul lui Gabriel Cotabiță

Universitatea Craiova, victorie la limită în amical

PEROZGabriel Cotabiță, iubire intensă cu a doua lui soție. Mai tânără cu 27 de ani, Alina i-a fost aproape după infarctul și coma din 2015

FILM NOWHugh Grant, fericit alături de soția sa cu 23 de ani mai tânără. Anna, în rochie mini, a fost în prim-plan pe covorul roșu din Berlin

Echipa din Superliga a decis cine va fi antrenorul echipei din iarnă! „Semnăm cu el” citeşte ştirea pe Prosport.ro

Kylian Mbappe a vorbit în premieră despre problemele sale: „Mi-a făcut bine”. Prima reacție a francezului după ce a fost lăsat acasă de două ori de selecționer citeşte ştirea pe ziare.com

PROFM Tocuri imposibile, un tricou pe post de rochie și dres plasă. Lady Gaga, la cină romantică în Malibu

Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții
Incarca mai multe comentarii...
ProFm

Tocuri imposibile, un tricou pe post de rochie și dres plasă. Lady Gaga, la cină romantică în Malibu

Digi World

Metoda scandinavă care promite un somn bun. Ce să schimbi dacă împarți patul cu cineva

Digi Animal World

Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale