O fostă campioană a României încearcă imposibilul: Mircea și Răzvan Lucescu, aduși la "pachet"! Anunțul patronului
articol scris de Digi Sport27.07.2023, 15:20
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mircea Lucescu (77 de ani) și Răzvan Lucescu (54 de ani) sunt doi dintre cei mai titrați antrenori români ai momentului, iar CFR Cluj visează să îi aibă pe cei doi în cadrul clubului.
O fostă campioană a României încearcă imposibilul: Mircea și Răzvan Lucescu, la "pachet"! Anunțul patronului
Mircea Lucescu o pregătește în momentul de față pe Dinamo Kiev, însă antrenorul român se gândește la retragerea din activitate. De cealaltă parte, Răzvan Lucescu o pregătește pe PAOK Salonic, însă Ioan Varga visează să îi aducă pe cei doi la CFR Cluj.
Patronul fostei campioane a României îl vrea pe "Il Luce" într-o funcție de conducere și pe fiul său pe banca tehnică și a dat de înțeles că începând din anul următor se poate discuta serios despre acest scenariu.
”(n.r. dacă îi dorește pe Mircea Lucescu și Răzvan Lucescu) Asta, într-adevăr, e ireal (n.r. acum), dar pentru perioada următoare, de la anul încolo...”, a spus Ioan Varga, potrivit Iamsport.
Mircea Lucescu, aproape de retragerea din antrenorat
Jurnalistul ucrainean Ihor Tsyganyk a oferit mai multe detalii despre o posibilă retragere a tehnicianului român din antrenorat în presa din țara sa. De asemenea, acesta a spus și cine ar urma să-l înlocuiască pe ”Il Luce” pe banca lui Dinamo Kiev.
”Sunt 99% sigur că Mircea Lucescu se va retrage din fotbal la finalul sezonului. Mai are un an de contract și este ultima sa șansă să mai câștige un trofeu și să plece ca învingător.
Este fundamental să încheie sezonul cu un succes, altfel cariera sa se va încheia cu această pată. Pentru Lucescu, și Conference League este un țel, dar trebuie să treacă de cele două tururi preliminare.
Apoi va trebui să distribuie forțele pentru campionat și cupă. Cred că viitorul antrenor al lui Dinamo Kiev va fi Shovkovskyi (n.r. secundul lui Mircea Lucescu)", a susținut Tsyganyk.
Etichete: razvan lucescu , cfr , mircea lucescu , superliga , ioan varga
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții