”Nu trebuie să menajăm pe nimeni! Avem 11 finale!”. Fanii FCSB-ului, mesaj pentru Gigi Becali, înaintea Supercupei
articol scris de Digi Sport13.04.2021, 22:28
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
FCSB a ieșit decimată din meciul cu Sepsi, de la Sfântu Gheorghe, scor 1-1, Olaru și Miron fiind accidentați. Ei s-au adăugat listei pe care se aflau deja Coman și Filip, dar fanii vor totul de la favoriții lor pe ultima parte a sezonului.
Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, i-a transmis un mesaj public lui Gigi Becali, legat de dorința fanilor roș-albaștri pentru Supercupă, dar a spus că se aștepta la mai multe reacții din partea conducerii, după greșelile de arbitraj. Totuși, milionarul din Pipera și-a exprimat deja punctele de vedere.
Fanii FCSB-ului, mesaj pentru Gigi Becali! ”Mai avem două obiective din trei!”
Mustață se teme ca nu cumva liderul Ligii 1 să nu pună mare preț pe Supercupa României, care se va desfășura joi, 15 aprilie 2021, pe Stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, de la 19:00, cu CFR Cluj, ÎN DIRECT la Digi Sport 1.
"Să nu încercăm să băgăm rezervele la Supercupă! Știu că avem accidentări, dar nu trebuie să menajăm pe nimeni! Nu există loc de menajat!
Avem 11 finale. Mai avem două obiective din trei, campionatul și Supercupa”, a fost mesajul pe care fanii roș-albaștrilor l-au transmis în special lui Gigi Becali.
”Fii MM, ăla, pe care-l știam noi! Ieși, frate, și spune!”
De asemenea, suporterii spun că s-ar fi așteptat la o altă atitudine din partea lui MM Stoica după greșelile de arbitraj. Fanii le-au reproșat celor din conducere, inclusiv finanțatorului, faptul că nu ies public să apare echipa, deși Becali a reacționat destul de repede după meciul cu Sepsi.
"Văd că nimeni din conducerea nu mai iese să apere echipa! Doar noi, suporterii, sărim la gâtul arbitrilor când apar greșeli. Aș ruga conducerea, de la Gigi în jos, să ia atitudine față de măgăriile astea!
MM e tot fratele meu, nu e nicio problemă că e supărat pe mine. Îl respect, dar îl rog să ia atitudine față de ce se întâmplă. Nu se poate să îi lăsăm chiar așa! Noi suntem în spatele lor, reacționăm, criticăm, dar el face parte din club. Îl rugăm să apere clubul! Ieși, frate, și apără echipa! Noi suferim.
Și tu suferi când stai în tribună și vezi că ăia își bat joc de echipă! Ieși, frate, și spune! Apără echipa! Fii MM ală pe care îl știam eu!", a mai spus Mustață, la Radio Sport 1.
Etichete: mm stoica , gigi becali , gheorghe mustata , suporteri fcsb , galerire fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții