"Nu s-a mai văzut în fotbalul românesc ce urmează să facem noi". Ameninţare fără precedent în Liga 1
27.04.2018, 20:58Media: Liga Digi Sport, marți, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal European, marți, 17:30, DGS 1
Adrian Neaga (38 de ani) este extrem de nervos că echipa sa, ACS Poli Timişoara, va fi arbitrată de Radu Petrescu, un central din Bucureşti, la meciul din această etapă, cu Chiajna.
Pe penultimul loc în clasament, cu doar 16 puncte, echipa de pe Bega simte tot mai pronunţat aerul ligii secunde. La o eventuală retrogradare ar contribui în bună măsură şi arbitrii, cred oficialii clubului bănăţean.
În acest context, tehnicianul echipei şi-a făcut cunoscut punctul de vedere, înainte de meciul contra Chiajnei. Fostul jucător al Stelei s-a declarat extrem de dezamăgit că CCA a desemnat un arbitru din capitală, pe Radu Petrescu, la acest meci cu implicaţii deosebite în subsolul clasamentului.
"Nu ne mai daţi arbitru din Bucureşti la meciurile cu echipele din Bucureşti! Greşeli precum cele de la Dinamo, gol din ofsaid... Veţi vedea ce se va întâmpla! Noi suntem interesaţi să rămânem în prima ligă, vrem să ne salvăm sportiv. Dar nu cred că vom putea dacă vom fi arbitraţi aşa. Vom protesta. Nu s-a mai văzut în fotbalul românesc ce urmează să facem noi”, a spus Adrian Neaga, antrenorul timişorenilor, la Digi Sport, în cadrul emisiunii Fotbal Club.
După meciul cu Dinamo, Adrian Neaga a fost extrem de virulent și a acuzat în termeni duri prestația brigăzii de arbitri. El a acuzat că elevii lui Bratu au marcat din ofsaid, iar echipei de pe Bega i-a fost refuzat un penalty clar.
”Îmi găsesc cu greu cuvintele, pentru că trebuie să merg la băieți și să le spun că au primit un gol dintr-un ofsaid de trei metri. Numai un orb nu putea vedea acel ofsaid. Apoi, a fost și un penalty clar, care cred că a fost auzit și de bolnavii de la Spitalul de Urgență, de aici, de lângă”, a spus Neaga, după meci, la Digi Sport
Timişoara - Concordia se joacă sâmbătă, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport 1. Partida va putea fi urmărită în format LIVE VIDEO şi TEXT pe digisport.ro.
Etichete: timisoaoara , timisoara radu petrescu , timisoara arbitraj
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții