"Nu prinde 3 meciuri!" Cum l-a "executat" din start Gigi Becali pe jucătorul adus de MM Stoica la FCSB
articol scris de Digi Sport12.03.2021, 08:33
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Ante Vukusic (29 de ani) a fost transferat în această iarnă la FCSB, însă atacantul nu a primit foarte multe şanse la liderul Ligii 1.
Gigi Becali "l-a executat" din start pe Ante Vukusic
Mai exact, vârful croat a adunat doar 129 de minute în tricoul roş-albastru, în cele 5 partide pe care le-a jucat în campionat. Adus liber de contract, la recomandarea lui MM Stoica, Vukusic a avut soarta pecetluită din start, scrie Fanatik.
Gigi Becali nu i-a dat nicio şansă croatului încă din momentul în care acesta a semnat cu FCSB. Sursa citată scrie că patronul roş-albaştrilor a avut o discuţie cu MM Stoica, la scurt timp după transferul lui Ante Vukusic, şi i-a transmis managerului general un mesaj clar: "Nu prinde trei meciuri adunate".
Vukusic a prins 5 meciuri, însă a adunat doar 129 de minute. În etapa precedentă, în confruntarea cu Gaz Metan (1-0), atacantul a început pe bancă, însă a fost introdus pe teren în prima parte.
FCSB, fără atacant central în lupta la titlu
Ultima variantă încercată pentru acoperirea postului de atacant central a fost Ante Vukusic, după ce Sergiu Buș a fost vândut în Coreea de Sud, la recomandările lui Mihai Stoica. Vârful croat, golgheterul campionatului din Slovenia sezonul trecut, nu a marcat în cele 5 meciuri jucate pentru FCSB și Gigi Becali deja a dat deja verdictul în privința sa: ”Va intra pe ușă, pe teren, nu cred”.
Astfel, cum patronul a decis deja că Alexandru Buziuc și Ante Vukusic, atacanții centrali de meserie din lot, nu pot ajuta echipa, FCSB va trebui să joace cu un ”nouă fals” în cele 13 meciuri rămase din acest sezon, trei din sezonul regular și 10 din play-off, în care își propune primul titlu în Liga 1 după șase ani de secetă.
Florin Tănase va juca cel mai des în centrul liniei de atac, unde însuși căpitanul FCSB-ului și golgheterul campionatului recunoștea că se simte ”așa și așa”, postul său preferat și pe care a dat cel mai bun randament în ultimul fiind de inter stânga.
Totuși, cum FCSB propune un joc ofensiv dinamic, cu permutări dese ale jucătorilor, în centrul liniei de atac vor apărea în timpul partidelor Florinel Coman sau chiar Octavian Popescu.
"MM Stoica s-a ocupat de tot, el l-a propus, el a garantat pentru el. Mi-a spus că e valoros, dar nu cunosc mai multe. E treaba lui MM" – Gigi Becali, pe 27 ianuarie
- 129 de minute a jucat Ante Vukusic pentru FCSB
- 29 de ani are Ante Vukusic
Etichete: mm stoica , gigi becali , ante vukusic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții