”Nu o să iasă nimic bun!” Gigi Becali, criticat de patronul unei rivale din Liga 1
articol scris de Digi Sport05.08.2021, 18:21
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gigi Becali a ieșit din nou în evidență prin cele trei schimbări dictate în prima repriză a meciului cu UTA Arad, scor 1-1.
Valeriu Iftime, patronul celor de la FC Botoșani, este convins că implicarea lui Gigi Becali în ceea ce privește alcătuirea primului unsprezece și schimbările dictate în timpul partidelor celor de la FCSB nu va aduce niciun beneficiu roș-albaștrilor.
”Nu o să iasă nimic bun!” Gigi Becali, criticat de patronul unei rivale din Liga 1
FC Botoșani are un început foarte bun de sezon. Echipa clasată pe locul trei în Liga 1 după primele trei etape a înregistrat până acum o remiză cu FCSB, scor 0-0 și două victorii, 1-0 cu FC Voluntari și 2-1 cu Universitatea Craiova. Valeriu Iftime exclude din start ideea de a imita felul în care Gigi Becali se implică la FCSB.
Din contră, oficialul moldovenilor este de părere că ceea ce face finanțatorul roș-albaștrilor este un ”comportament periculos” care va dăuna fotbalului românesc, mai ales că totul pornește de la o ambiție a lui Becali.
”Și eu sunt surprins cum batem și nu mă implic. Doamne-ferește, departe de gândul meu! Dar am văzut ce spune presa și devine un caz periculos ce se întâmplă la FCSB. E un comportament periculos. Cred că nu o să iasă nimic bine acolo, pentru că domnul Becali face totul dintr-o ambiție. Presa o să-l bușească prin toate colțurile și nu o să iasă nimic bun. Păcat dacă nu cedează!
E, pur și simplu, ambiția dânsului de a arăta că e cineva, că are un mic diavol, așa cum îi spune el, și face multe în virtutea unor trufii neomenești. Nu poți să te apuci să faci asta când ești pe malul prăpastiei! Este împotriva oricărei filosofii și a oricărui curent normal din lumea fotbalului, dar el merge în continuare. Antrenorul ăla, săracul... îl face de râs! Am văzut că și ăla e subțire ca o coală de hârtie, nici nu știe ce să spună când îl mănâncă presa. Gigi face un mare deserviciu fotbalului nostru”, a declarat Gigi Becali pentru GSP.
Cu toate acestea, consideră că FCSB este totuși o echipă puternică care poate produce surprize, mai ales dacă Dinu Todoran va reuși să se impună în fața jucătorilor: ”Acum depinde cât contează antrenorul pentru că el echipă are acolo, cu copii valoroși. Sunt zile și zile, dar tipul ăsta de acțiune e dăunător fotbalului. Cea mai titrată echipă de fotbal din România este, pur și simplu, decimată de un anumit tip de comportament al domnului Becali. Ceea ce este un păcat imens. FCSB nu moare așa ușor, dar nu cred că va face performanța pe care și-o dorește. E greu, greu, greu”.
Etichete: liga 1 , gigi becali , fc botosani , valeriu iftime , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții