”Nu-mi venea să cred cum ajunsesem. Am spus Gata! Oprește-te!”. Fostul mare internațional care a învins alcoolul
articol scris de Digi Sport05.04.2024, 18:42
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dorinel Munteanu (55 de ani) este unul dintre antrenorii momentului din SuperLiga, după ce echipa sa Oțelul a reușit să o elimine pe Universitatea Craiova din sferturile de finală ale Cupei României.
Dorinel Munteanu a depășit cumpăna vieții. ”N-am fost la dezalcoolizare”
Galerie Foto
Gălățenii au dat lovitura chiar în fieful oltenilor, în cele două reprize de prelungiri, grație golului marcat de către Lameira, în minutul 114, iar acum visează la marea finală.
Oțelul este astăzi un proiect după chipul și asemănarea lui Dorinel Munteanu, dar fostul căpitan al echipei naționale și recordmenul de selecții la prima reprezentativă cu 134 de jocuri, în 16 ani, a trecut și prin momente extrem de grele în ultimii ani.
Dorinel Munteanu însuși a recunoscut, deunăzi, că a trecut prin patima alcoolului.
”Mă uitam în oglindă și nu-mi venea să cred cum ajunsesem. Și într-o zi am spus Gata! Stop! Oprește-te!.
Nu a fost deloc ușor, dar am avut voință, ambiție, am avut-o și pe soția mea alături, la fel şi pe duhovnicul meu, părintele Crișan.
Cu ajutorul lor am reuşit. Nu a fost nevoie să fac vreo cură de dezalcoolizare”, a spus Munteanu, citat de ziare.com.
Actualul antrenor a povestit și ce l-a determinat să depășească aceste probleme delicate și extrem de grele.
”Într-o zi am decis că nu mai vreau să duc acel gen de viaţă. Şi am luat-o pas cu pas, zi de zi. O perioadă mi-am propus să nu mai beau nimic până la prânz.
Apoi să nu mai beau până la ora 15:00. Și tot așa, am tot împins autointerdicția până când, după câteva luni, am ajuns să nu mai beau deloc.
În tot acest timp am reînceput să fac sport, să merg la sală, la alergare, împreună cu soția mea”, a mai declarat acesta.
Etichete: dorinel munteanu , dorinel munteanu otelul , universitatea craiova - otelul 0-1 video
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții