”Nu e condamnat? Mă face să spun pentru ce a fost dat afară”. Rotaru nu s-a mai abținut și i-a dat replica lui Pițurcă
articol scris de Digi Sport28.12.2022, 08:44
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Victor Pițurcă (66 de ani) și Mihai Rotaru (50 de ani) au colaborat la Universitatea Craiova între septembrie 2019 și ianuarie 2020 și nu s-au despărțit în cele mai bune condiții.
Antrenorul l-a criticat de fiecare dată când a avut ocazia pe omul de afaceri, pe care îl acuză pentru modul în care gestionează relația cu antrenorii Universității Craiova.
Mihai Rotaru, replică dură pentru Victor Pițurcă
Mihai Rotaru a evitat să-i răspundă cu aceeași ”monedă” lui Victor Pițurcă, în privința căruia a făcut comentarii mai degrabă amicale și pe un ton jovial. Până acum, însă, când situația s-a schimbat.
”Eu nu știu pe unde umblă domnia sa în oraș, la țigară, la cafea. Victor Pițurcă are la mână o hârtie că e mincinos. E adevărat sau fals? Nu e condamnat pentru mărturie mincinoasă? Domnia sa nu are ce face.
Mă face să spun pentru ce a fost dat afară de la Craiova. Să-și vadă de treaba sa. Domnia sa nu face decât să bage bățul prin gard. Domnul nu are ce face”, a spus Mihai Rotaru, la Fotbal Club, de la Digi Sport.
Mihai Rotaru face referire la condamnarea la un an de închisoare pe care a primit-o Victor Pițurcă în 2013, în dosarul ”Valiza”, în care a depus mărturie în favoarea lui Gigi Becali.
Victor Pițurcă, liber de contract
De la despărțirea de Universitatea Craiova, produsă în urmă cu aproape trei ani, Victor Pițurcă a rămas liber de contract.
Fostul selecționer a primit mai multe oferte tentante prin latura financiară, însă niciunul dintre proiecte nu l-a atras din punct de vedere sportiv.
Etichete: victor piturca , mihai rotaru
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții