Nu doar Dorinel Munteanu era convins că Oțelul o va bate pe FCSB! Ce a spus Dur-Bozoancă la flash-interviu
articol scris de Digi Sport03.12.2023, 23:20
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
FCSB a fost învinsă în meciul de pe teren propriu cu Oțelul Galați, scor 0-2, în etapa cu numărul 18 a SuperLigii.
Astfel, Dorinel Munteanu s-a ținut de cuvânt și a învins, într-adevăr, vicecampioana României, așa cum promitea înaintea meciului.
Cosmin Dur-Bozoancă era și el convins că Oțelul Galați o va învinge pe FCSB
Vorbele antrenorului celor de la Oțelul Galați i-au motivat suplimentar pe jucătorii echipei și le-a redat aceeași convingere, așa cum a dezvăluit Cosmin Dur-Bozoancă (25 de ani) la flash-interviul de după meci.
"Ne-a motivat, pentru că am văzut și noi ce a spus și ne-a ambiționat să dăm mai mult. Cam atât! Am lucrat foarte bine săptămâna asta și cred că am făcut un joc bun și am meritat victoria.
Eu am prezis că marea surpriză va fi la meciul nostru, nu la FC Botoșani cu Rapid (n.r. scor 0-0). Am zis că noi vom câștiga aici și se pare că am avut dreptate.
Dacă anul trecut nu făceam puncte prea multe în deplasare, acum e invers. Ne merge bine!
Suntem datori față de suporterii noștri și trebuie să aducem victoria și acasă. Am bătut FCSB-ul în deplasare! Nu știu ce motivație mai mare poți primi", a spus Dur-Bozoancă.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - Oțelul Galați 0-2:
Etichete: cosmin dur-bozoanca , superliga etapa 18
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții