"Nu ar strica". Cristiano Bergodi așteaptă primul 11 al FCSB-ului de la Gigi Becali
articol scris de Digi Sport08.03.2024, 18:15
SuperLiga: FCSB - Unirea Slobozia, duminică, 18:15, DGS 1
SuperLiga: Petrolul - Dinamo, duminică, 20:45, DGS 1
Meciul dintre Rapid și FCSB este programat sâmbătă, 9 martie, de la ora 20:00, în direct pe Digi Sport 1.
Cristiano Bergodi a glumit pe seama obiceiurilor lui Gigi Becali
Gigi Becali este recunoscut pentru implicarea sa de la FCSB, dar și pentru declarațiile sale înaintea unor meciuri importante. Au existat momente în care afaceristul din Pipera chiar a spus cum va arăta primul 11 al echipei sale la anumite partide, iar Cristiano Bergodi a glumit pe seama acestui fapt.
”Vom vedea. De obicei, ştiţi că eu nu dau primul '11'. Măcar stau acolo, dacă se aude ceva din partea cealaltă. Glumim un pic, dar nu ar strica. Ei ştiu cum jucăm şi noi îi ştim pe ei. Sunt două loturi numeroase şi valoroase. Şi eu am soluţii. Am deja în minte primul `11`, dar nu vor fi surprize extraordinare”, a declarat Cristiano Bergodi, la conferinţa de presă.
Ovidiu Popescu - Joyskim Dawa, fundașii FCSB-ului cu Rapid
În ultimul meci din sezonul regulat, FCSB va înfrunta Rapid, ocupanta locului doi în momentul de față. Partida dintre cele două formații se anunță una spectaculoasă, dacă ar fi să ținem cont și de orgoliile puse în joc.
La această partidă, FCSB nu va putea conta pe Siyabonga Ngezana, care va fi suspendat pentru cumul de cartonașe galbene. Chiar dacă Vlad Chiricheș a revenit după accidentarea care l-a ținut 7 luni în afara terenului, Gigi Becali a anunțat că fotbalistul nu este încă pregătit pentru un meci de asemenea calibru.
"Trebuie să jucăm cu jucători în formă. Chiricheș și-a revenit, e adevărat, dar întâi trebuie să joace 15-20 de minute. Să vedem cum e. Nu putem să-l băgăm într-un meci ca ăsta. Am vrut să-l băgăm aseară. Dacă era 2-0, sigur intra. Dar așa mai bine vedem. Avem jucători, o să intre Ovidiu Popescu, vedem", a spus Gigi Becali.
Etichete: rapid , gigi becali , cristiano bergodi , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții