”Nu am plâns pe la colțuri!”. Explicația lui Nistor, după ce a picat transferul la FCSB
20.09.2018, 16:31SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dan Nistor (30 de ani) a devenit un caz la Dinamo, după ce a apărut varianta ca el să ajungă la FCSB. Căpitanul roș-albilor nu este de acord cu cei care spun că el ar fi suferit din cauza faptului că tranzacția a picat sau că ar fi încercat, pe baza interesului arătat de Gigi Becali, să obțină un contract mai avantajos de la gruparea ”câinilor roșii”.
”Sper din tot sufletul să fim mâine (n.r. - vineri, 21 septembrie) mai responsabili, să nu mai facem greşeli şi să ne întoarcem cu cele trei puncte de la Iași. Ar trebui să muncesc şi eu mai mult şi să vorbesc mai puţin!
A fost o problemă, mai mult problema dumneavoastră că nu am plecat la Steaua sau că nu mi s-a mărit contractul. Nu am plâns pe la colţuri că nu mi s-a mărit contractul sau altceva”, a spus Nistor, în cadrul unei conferințe de presă.
Poli Iași - Dinamo se va juca vineri, 21 septembrie, de la ora 21:00, ÎN DIRECT la Digi Sport 1, precum și pe digisport.ro și m.digisport.ro, EXCLUSIV pentru abonații rețelei de internet ai RCS-RDS.
Meciul va fi redat și în format LIVE VIDEO&TEXT pe digisport.ro și pe m.digisport.ro
Transferul lui Dan Nistor la FCSB nu s-a concretizat, asta după ce Gigi Becali a înaintat mai multe oferte, ultima în valoare de 800.000 de euro și un salariu de 20.000 de euro pe lună pentru jucător. Mijlocașul câștigă în Ștefan cel Mare 10.000 de euro/lună, astfel că la roș-albaștri ar fi avut un salariu dublu. Ofiicalii "Câinii" i-au promis mărirea contractului cu 50%, pentru ca jucătorul să fie concentrat total, însă nimic nu s-a realizat. ”Nu știu dacă a trecut Nistor peste tot episodul legat de Steaua. Mie mi se pare că nu, din păcate!”, a spus Bratu, la conferința de presă care a avut loc după meciul de sâmbătă, din ”Ștefan cel Mare”.
Oficialii lui Dinamo sunt extrem de atenți cu bugetul salarial, iar promisiunea făcută lui Nistor pare să nu fie o prioritate în acest moment.
"Cine a spus că trebuie mărit contractul lui Dan Nistor sau că trebuie finalizate discuțiile și negocierile? Suntem în discuții că am vrut noi, nu că ne-a impus cineva. Dan Nistor e foarte respectat. Pe data de 15 e cu banii la zile, e respectat, nu am avut probleme de genul ăsta", a declarat Bogdan Bălănescu, în cadrul emisiunii "Digi Sport Special".
Etichete: dinamo , dan nistor , nistor dinamo , nistor fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții