"Nu am mai dat niciodată trei pase de gol!" Anunțul lui Nistor după prestația superbă din meciul cu Chiajna
07.04.2018, 22:56SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Dinamo - Concordia 3-1. Formația din "Ștefan cel Mare" a făcut instrucție cu gruparea ilfoveană, care a jucat extrem de slab. Dan Nistor a fost eroul "câinilor". Mijlocașul a pasat la toate golurile reușite de roș-albi și a fost MVP-ul partidei. Internaționalul român a arătat o formă de invidiat și a demonstrat că merită să poarte banderola lui Dinamo.
"Mă bucur că am câştigat, că am putut să îmi ajut echipa. Sper ca acest lucru să se întâmple şi etapa viitoare. Eu v-am spus şi etapa trecută, la Botoşani, că meciul cu Juventus a fost o întâmplare. Nu am mai dat niciodată trei pase de gol într-un meci. Mi-ar fi plăcut să le dau în play-off, dar asta e. La anul nu o să mai comitem aceleaşi greşeli. Eu sunt mulţumit de cum am jucat, sper să cresc de la meci la meci şi să îmi ajut echipa. Am învăţat să lovesc mingea cu ambele picioare, pe maidan, în curtea şcolii", a spus Dan Nistor la finalul partidei.
Dan Nistor nu ia în calcul să plece de la Dinamo la finalul sezonului, deși viitorul nu se anunță deloc roz la clubul din "Ștefan cel Mare". "Mai am doi ani contract, normal că rămân la Dinamo. O să vedeţi că la vară nu e cum spun unii. Ni se cântă prohodul, dar nu va fi deloc aşa", a spus căpitanul lui Dinamo.
Dan Nistor a revenit în "Ştefan cel Mare" la începutul anului, de la CFR Cluj. S-a impus rapid ca titular şi a fost aproape în fiecare partidă cel mai bun om al "câinilor", indiferent dacă aceştia au câştigat sau pierdut. În plus, mijlocaşul este apreciat enorm de suporteri, în special pentru faptul că luptă până la epuizare pentru fiecare minge.
Etichete: dinamo , concordia , dan nistor , dan nistor dinamo , nistor mvp
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții