"Nu am contat în prima repriză". Cristiano Bergodi, nervos după FCSB - Sepsi 1-0
articol scris de Digi Sport12.03.2023, 23:34
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Sepsi nu a reușit să bată FCSB în ultima etapă din sezonul regulat, dar a avut noroc cu rezultatul celor de la U Craiova 1948, care a pierdut la Hermannstadt, scor 0-1. Covăsnenii au pierdut și ei, iar Cristiano Bergodi a fost extrem de supărat la final.
Cristiano Bergodi: "Nu am contat în prima repriză"
"Am jucat prost, nu am contat în prima repriză. Nu e chestie de schimbări la pauză, dar la cum am jucat în prima repriză, am intrat poate puțin apăsați, cu o presiune care ne-a apăsat, am intrat cu teamă, nu am ținut mingea deloc și s-a simțit din păcate.
A doua repriză, un pic mai bine, dar în general, noi acum trebuie să ne gândim numai la meciul de joi, cel cu Craiova", a explicat Bergodi la final.
Sepsi rămâne în cărți pentru a prinde ultimul loc care duce în play-off, însă trebuie să o bată neapărat pe U Craiova 1948. Meciul se dispută joi, 16 martie și este vorba de acea rejucare decisă de Comisia de Recurs, după ce, inițial, covăsnenii câștigaseră la "masa verde", ca urmare a scandărilor xenofobe ale fanilor olteni.
Cristiano Bergodi și-a certat rău jucătorii la pauza meciului cu FCSB
Pentru a mai avea șanse să prindă ultimul loc de play-off, Sepsi avea nevoie ca rivala directă U Craiova 1948 să nu bată la Hermannstadt. Și asta s-a întâmplat. Cele două meciuri s-au jucat în același timp.
"Jucătorii nu știau nimic de la celălalt meci. Eu am auzit, mi-a zis cineva în ultimele 10 minute, dar nu ne-am gândit deloc la meciul cu Craiova pentru că nu trebuia să facem asta.
Am un lot de unde pot să aleg jucătorii pentru acestă finală. E adevărat, e una incredibilă pentru noi. Noi avem nevoie de victorie, pentru că o remiză nu ne ajută", a spus Bergodi.
Reporterul Digi Sport i-a amintit lui Bergodi că s-a auzit cum s-a ridicat vocea în vestiar, iar italianul a explicat ce s-a întâmplat.
"Cu băieții am discutat în vestiar, dar nimic extraordinar. Normal că i-am văzut în prima repriză, era presiune pe ei, asta cred eu. Dar a doua repriză a mers mai bine meciul.
După Rapid, noi nu am făcut două meciuri bune, așa cum ne-am propus de la Crăciun, dar am făcut puncte, suntem acolo și avem șanse de a ajunge în play-off și asta înseamnă că echipa merită să joace în play-off", a precizat italianul.
VIDEO cu rezumatul meciului FCSB - Sepsi 1-0:
Etichete: cristiano bergodi , fcsb sepsi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții