Noul jucător al unei echipe din Liga 1 a fost coleg cu Neymar și Dani Alves la naționala olimpică a Braziliei
articol scris de Digi Sport06.01.2023, 17:58
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
În urmă cu două zile, U Craiova 1948 a anunțat transferul fundașului brazilian Matheus Mascarenhas (24 de ani), primul al iernii la gruparea olteană.
Chiar dacă numele său nu spune prea multe microbiștilor din România, Mascarenhas are în CV mai multe echipe importante din țara sa natală și chiar a împărțit vestiarul cu starurile Braziliei, printre care Neymar, Gabriel Jesus, Dani Alves sau Gabriel Barbosa, la naționala olimpică, în 2016.
- 125 de mii de euro este cota de piață a lui Mascarenhas, conform Transfermarkt.
Galerie Foto
Mascarenhas, noul jucător al lui U Craiova 1948, a fost coleg cu Neymar și Gabriel Jesus
Fundașul lateral a ajuns gratis la U Craiova 1948, de la Confianca, echipă din liga a treia braziliană, pentru care a jucat din martie 2022. De-a lungul carierei, Mascarenhas a evoluat pentru Fluminense până în primăvara anului trecut însă, în perioada 2018-2021, a jucat sub formă de împrumut pentru echipe precum: Botafogo-SP, Atletico Goianiense, Vitoria Guimaraes și Sampaio Correa.
"Fotbal Club Universitatea 1948 anunță faptul că fundașul de bandă, de picior stâng, Matheus Mascarenhas a semnat cu gruparea alb-albastră un contract valabil până la finalul acestui sezon, cu opțiune de prelungire pentru încă 2 sezoane.
Noul jucător al Craiovei a fost convocat la selecționata olimpică a Braziliei alături de fotbaliști precum: Neymar, Gabriel Barbosa sau Marquinhos. Fundașul brazilian va îmbrăca tricoul cu numărul 16 la Știința. Mult succes în tricoul alb-albastru, Matheus!", a fost anunțul clubului U Craiova 1948, pe Facebook.
Etichete: transfer u craiova 1948 , matheus mascarenhas , brazilian liga 1
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții