Nou atac la FRF pe tema introducerii VAR: ”Cer sume aberante! Vor profit la grătare? Un nou salariu pentru Vassaras? ”
articol scris de Digi Sport09.03.2021, 15:37
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Introducerea sistemului VAR în Liga 1 a devenit mărul discordiei între cele două foruri care conduc fotbalul românesc, FRF și LPF.
Oficialii Ligii au dezvăluit că au achiziționat deja mijloacele tehnice, dar obstacolul pentru implementarea tehnologiei video îl reprezintă instruirea arbitrilor care ar costa 550 de mii de euro.
Federația susține că nu are acești bani prevăzuți în buget, dar un fost mare arbitru internațional, Cristi Balaj, crede că suma avansată de forul condus de Răzvan Burleanu este una aberantă.
”Este ruşinos şi îi regăsesc pe cei de la FRF în modul de abordare pe care l-au avut de-a lungul anilor. Nu întâmplător nu avem calificări cu naţionalele, mai puţin la Under 21, unde e meritul lui Hagi.
Am rămas stupefiat să văd cum FRF vine şi spune că ar costa 350.000 - 500.000 de euro să pregăteşti arbitrii.
Cristi Balaj: ”Pentru ce venim cu asemenea sume aberante?”
Faci profit la grătarul pe care-l dai? Plătim stadioanele de la Mogoşoaia? Kyros Vassaras are salariu. Să-i mai dăm unul? Să-i dăm salariu şi lui Gabi Bodescu, care se ocupă de CCA? Pentru ce venim cu asemenea sume aberante?
Costurile sunt: aparatura, care e pusă la dispoziţie de provider, şi costurile suplimentare cu arbitrii VAR, suportate de Ligă.
FRF trebuie să-i pregătească. De când lumea ne-a pregătit FRF şi niciodată nu s-a întâmplat să fie decontat transportul.
Ajungem să facem profit cu grătarele pe care le mănâncă arbitrii în pauza de şedinţă? Sunt mesele pe care le dau arbitrilor care vin de departe”, a declarat Cristi Balaj pentru looksport.ro.
Etichete: cristi balaj , frf arbitraj video , introducere var liga 1 , lpf var , frf arbitri var
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții