Dan Nistor a răbufnit! ”Unora le e scârbă să vină la stadion”. Și-a atacat și colegii. ”Nu înțeleg ce înseamnă Dinamo”
22.04.2019, 23:34SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
VIDEO Dinamo - Botoșani 1-0. Dinamo a făcut un singur pas greșit în acest play-out și a ajuns la cinci victorii în primele șase etape. În ultimul meci, ”câinii roșii” au trecut de FC Botoșani, cu 1-0, după golul marcat de Mamoutou Ndiaye, în minutul 88.
Fanii au părăsit-o pe Dinamo, dar Nistor speră că aceștia vor reveni din sezonul viitor, atunci când echipa va evolua pe Arena Națională. "Unora le e şi scârbă să vină la stadion, vedeţi şi dumneavoastră care sunt condiţiile. Vestiarele sunt vai de mama lor, multe arată ca în anii 80", a spus Nistor.
"Noi ne dorim ca pentru anul viitor să formăm o echipă, să ne batem la campionat şi Cupa României. Şi cred că asta se vede în jocul nostru, am început să nu mai primim gol. Se vede mâna lui nea Mircea, sunt convins că va crea o adevărată echipă pentru la anul. Am înţeles că ne vom muta pe Arena Naţională, fanii vor veni în număr mare, va fi altfel", a continuat Nistor.
Unul dintre fanii lui Dinamo a intrat pe teren în meciul cu Botoșaniul, motiv de amuzament pentru Nistor. "Nu ştiu cum se ajunge ca fanii să intre pe teren. Nu mă ating, că pot să fug tare, dar oricum...", a continuat mijlocașul lui Rednic.
Nistor, atac la colegii de la Dinamo?
Totuși, căpitanul Dan Nistor nu e mulțumit de jocul arătat de o parte din colegii săi și nu se ferește să îi critice.
"Unii nu înţeleg ce înseamnă Dinamo. Din punctul meu de vedere, Dinamo e cel mai mare club din România. Odată cu noul sezon şi cu mutarea pe Arena Naţională, sper ca toţi să înţelegem ce înseamnă acest club", a răbufnit jucătorul dorit în trecut de FCSB.
Nistor o vrea pe Dinamo prima în play-out
După primele șase etape disputate în play-off, Dinamo este pe locul 2, cu 31 de puncte. Prima poziție este ocupată de Gaz Metan Mediaș, cu 32 de puncte. Echipa lui Mircea Rednic a înregistrat cinci victorii în cele șase meciuri din partea a doua a sezonului.
"E important să terminăm pe primul loc în play-out, ne dă încredere pentru sezonul viitor. Noi suntem ambiţionaţi foarte tare, deşi există dezamăgire. Pentru că nu ne-am ridicat la nivelul clubului şi la nivelul fanilor. Sper să ştergem cu buretele ce a fost, nu vreau să mă gândesc că şi anul viitor s-ar putea întâmpla acelaşi lucru", a încheiat Nistor.
VIDEO cu rezumatul meciului
Etichete: dan nistor , dinamo arena nationala , dinamo botosani
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții