Nicolae Dică a numit cel mai profesionist jucător de la FCSB: "Nu am văzut ca el în ultimii 10-15 ani"
articol scris de Digi Sport28.10.2022, 23:10
Cupa Spaniei: Racing Ferrol - Rayo Vallecano, vineri, 20:00, DGS 1
La Liga: Valencia - Real Madrid, vineri, 22:00, DGS 1
Cu un grup destul de numeros la dispoziție, Nicolae Dică (42 de ani) a dezvăluit cine este cel mai serios fotbalist de la FCSB.
Nicolae Dică nu are dubii: " Jucătorii tineri ar trebui să învețe de la el"
Deși are doar 26 de ani, Andrea Compagno a reușit să impresioneze la FCSB, datorită profesionalismului său. Atacantul italian are șapte goluri marcate în 11 meciuri, însă acesta este lăudat și pentru ceea ce face în afara terenului, acolo unde Nicolae Dică a spus că este extrem de serios.
"Compango e un profesionist cum nu am văzut ca el în ultimii 10-15 ani… Jucătorii tineri ar trebui să învețe de la el. În ziua meciului nu vorbește cu nimeni. Își face totul la vestiar ca un profesionist, încălzirea la vestiar și la antrenamente încearcă să reușească totul.
Ar putea ajuta și echipa națională. Nu uitați că e un străin care s-a dus la Craiova și după un an de zile cei de acolo l-au pus căpitan. Cred că va da peste 20 de goluri în acest sezon”, a declarat Nicolae Dică, potrivit Fanatik.
Gigi Becali, felicitat pentru aducerea lui Andrea Compagno
Sosit de la U Craiova 1948, în schimbul a 1.5 milioane de euro, Andrea Compagno a reușit să se impună rapid la FCSB, formație pentru care a marcat șase goluri în primele 10 apariții. Randamentul italianului l-a impresionat pe Helmut Duckadam, iar acesta din urmă a ținut să laude decizia lui Gigi Becali de a-l aduce pe atacant la echipa sa.
"Eu rămân la părerea mea, referitoare la Compagno. Cred că FCSB a făcut cel mai bun transfer din ultimii ani. Cred că de un asemenea vârf avea nevoie. Nu știu dacă s-a dat 1.5 milioane sau mai mult, dar e cel mai bun transfer.
Asta e și problema colegilor, pentru că nu îl pun în valoare cât ar trebui. Cordea își face mingiile pe șutul lui, șutează mai rar. Pe partea cealaltă, Coman și Popescu fac același lucru. Deci Compagno rămâne un pivot acolo și are parte de puține centrări, eventual din cornere sau lovituri libere. În momentul în care iese jucătorul în evidență, îl vinzi mai ușor. Cu siguranță nu vrea acum să-l vândă pe Compagno", a spus Duckadam, la Fotbal Club.
Etichete: liga 1 , nicolae dica , fcsb , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții