”Nici noi nu înțelegem!” Omul meciului Buzău - Rapid, monument de dezamăgire la flash-interviu: ”O seară neagră”
articol scris de Digi Sport11.08.2024, 00:07
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Gloria Buzău și Rapid au remizat, scor 1-1, în runda cu numărul 5 din SuperLigă.
Papeau a deschis scorul în minutul 10 din pasa lui Petrila și giuleștenii sperau la prima victorie a sezonului. În minutul 76, însă, gazdele au restabilit egalitatea prin Budescu, introdus pe parcursul părții secunde, din penalty.
Petrila, după Gloria Buzău - Rapid 1-1: ”Din nou o seară neagră”
Rapid nu a cunoscut gustul victoriei sub comanda lui Neil Lennon și ocupă locul 12 în clasament, cu 4 puncte (4 remize și o înfrângere). De partea cealaltă, trupa lui Prepeliță, cu 5 puncte, e cu o poziție mai sus decât gruparea bucureșteană, pe 11.
La flash-interviu, Claudiu Petrila, desemnat omul meciului, a fost un monument de dezamăgire.
”Din nou o seară neagră. Am început bine, am marcat repede. Părea că mai puteam înscrie, dar nu a fost să fie. A doua parte am început-o slab, și-au creat câteva ocazii și a venit acel penalty. Azi a fost mai diferit, am legat un pic jocul, am pasat, din păcate n-am reușit să înscriem al doilea gol.
Fizic suntem bine, ne pregătim. E dureros, dar cum am spus și după meciul trecut, trebuie să facem ceva să ne revenim. Nici noi nu înțelegem. Vrem să câștigăm, dăm totul, dar din păcate nu ne iese de 5 meciuri. Toți trebuie să tragem căruța în aceeași direcție. În vestiar e bine. Cei care au venit sunt jucători foarte buni”, a spus Petrila.
VIDEO Rezumat Gloria Buzău - Rapid 1-1
Clasamentul SuperLigii
Etichete: jucator rapid , buzau rapid , claudiu petrila
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții