"New entry" la Dinamo. Cine îl poate înlocui pe Magaye Gueye, atacantul găsit dopat cu cocaină
articol scris de Digi Sport10.03.2021, 09:16
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Dinamo are nevoie să-i găsească un înlocuitor lui Magaye Gueye, după ce atacantul a fost depistat pozitiv la cocaină.
Fostul șef al centrului de copii și juniori de la Dinamo, Gabi Răduță, îi oferă două variante lui Jerry Gane: "În meciul cu Voluntari a intrat Robert Moldoveanu în locul lui Jonathan Morsay. El a revenit după o accidentare și a avut ocazii de gol.
Mai este Spînu Andrei, născut în 2002, care e număr 9 și e crescut la Academie. Au variante, sper să primească mai multe șanse", a spus Gabi Răduță, pentru ProSport.
"New entry" la Dinamo. Cine îl poate înlocui pe Magaye Gueye, atacantul găsit dopat cu cocaină
Andrei Spînu este unul dintre golgheterii echipei U19 de la Dinamo. În 2019, Spânu a făcut parte din generația lui Dinamo care a cucerit titlul național la U17. Atacantul din Dâmbovița a înscris în acel ultim act, câștigat cu 8-2 în fața celor de la LPS Târgu Mureș.
Spînu a fost coleg la juniorii lui Dinamo cu Ahmed Bani, Cătălin Măgureanu, Dan Tălmaciu sau Valentin Borcea.
Gane a izbucnit, după ce a aflat că Gueye s-a dopat cu cocaină: "Să nu-l mai văd!". Ce urmează acum pentru fotbalist
După aflarea veștii, Jerry Gane a avut un discurs dur la adresa lui Gueye, spunând că nu-și dorește să-l mai vadă vreodată pe atacantul senegalez de 30 de ani.
"Am rămas mut minute bune. Fix asta ne mai lipsea nouă, la Dinamo, în această perioadă. Nu era de ajuns ce probleme avem, cu ce ne confruntăm. Efectiv am fost în transă până când m-a liniștit doctorul fiindcă m-am gândit că o să pierdem meciul cu Steaua din Cupă!
Doctorul mi-a spus e un caz izolat și nu se pune problema să pierdem meciul, calificarea sau să avem de suferit noi, ca echipă. Dacă i-ar fi fost descoperite și alte substanțe dopante, în afară de cocaină, atunci da, poate s-ar fi extins ancheta și asupra restului lotului. În plus, au mai fost testați atunci alți doi jucători, Fabbrini și Steliano Filip și ei au fost în regulă", a spus Gane, pentru GSP.ro.
Etichete: jucatori dinamo , gabi raduta dinamo , magaye gueye , magaye gueye dopat , magaye gueye cocaina
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții