”New Dinamo”, la propriu! Dario Bonetti, două victorii cu cea mai tânără echipă din Liga 1
articol scris de Digi Sport03.08.2021, 08:16
Liga Națiunilor: Portugalia - Polonia, vineri, 21:45, DGS 1
Media: Fotbal Club, vineri, 23:45, DGS 1
VIDEO Dinamo - Academica Clinceni 3-1. Dinamo a surprins pe toată lumea în acest început de sezon, cu două victorii din trei meciuri.
Parcursul este impresionant având în vedere că mulți jucători au plecat de la club din cauza problemelor financiare, iar primul ”11” este format din mai mulți jucători tineri, crescuți în curtea clubului.
Dinamo, cea mai tânără echipă din Liga 1
Italianul Dario Bonetti, care a preluat echipa după ce Dusan Uhrin a plecat, a aliniat în meciul cu Academica Clinceni o echipă cu media de vârstă de 23 de ani!
Potrivit Transfermarkt, lotul pe care Bonetti îl are la dispoziție are o medie de vârstă de 21,8 ani, și este cel mai tânăr din Liga 1, peste cel al Farului condus de Gică Hagi (23,8 ani). FCSB completează podiumul, iar campioana CFR Cluj este cea mai ”experimentată” echipă din campionat, cu o medie de vârstă de 27,1 ani.
- Primul ”11” aliniat de Dario Bonetti cu Academica Clinceni: Mihai Eșanu (23 de ani) - Deian Sorescu (24 de ani), Deniz Giafer (20 de ani), Ricardo Grigore (22 de ani), Andrei Radu (25 de ani) - Geani Crețu (21 de ani), Alexandru Răuță (29 de ani), Steliano Filip (27 de ani) - Ahmed Bani (18 ani), Robert Moldoveanu (22 de ani), Andreas Mihaiu (22 de ani)
Dinamo are o interdicție la transferuri din cauza unei datorii către Isma Lopez. Conducerea speră ca aceasta să fie ”ridicată” pe finalul perioadei de mercato, iar clubul să mai ”prindă” câteva zile de transferuri.
Ion Crăciunescu: ”Dinamo este neașteptat de bună”
”Câinii” sunt, momentan, pe locul patru, și continuă să impresioneze în campionat. Fostul arbitru îl laudă pe Dario Bonetti pentru ce a reușit să facă în primele meciuri de la revenirea în ”Ștefan cel Mare”.
”Dinamo este neașteptat de bună, având în vedere ce e acolo și ce greutăți sunt în club. A venit Dario Bonetti și mă miram de ce a venit. Cum poți să vii și să iei o echipă cu asemenea probleme?
Dar bravo lui! Face o treabă foarte bună. Dinamo putea să mai înscrie azi. Este foarte bine organizată, iar asta nu se putea face decât cu un antrenor italian. Se vede mâna lui, se cunoaște. Dacă ar putea transfera și jucători... Dinamo are nevoie de transferuri serioase. Dar Bonetti face o treabă extraordinară. Jos pălăria”, a spus Crăciunescu, la Digi Sport Special.
VIDEO cu rezumatul partidei Dinamo - Academica Clinceni 3-1
Etichete: dinamo , dario bonetti , dinamo academica clinceni
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții