Nervi, lacrimi și regrete: cum a reacționat Cătălin Straton când a aflat că Dinamo îl dă afară. ”Așa au făcut cu mine!”
articol scris de Digi Sport14.09.2020, 22:07
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Cătălin Straton (30 de ani) a fost dat afară de la Dinamo, iar Cosmin Contra a transferat deja un portar spaniol, pe Rene Roman Hinojo (36 de ani), în locul goalkeeper-ului român.
Straton a trăit cu emoție momentul și le-a mulțumit fanilor dinamoviști pentru susținerea din ultima vreme.
”Nu vreau să fiu dramatic, dar aș vrea să le mulțumesc suporterilor dinamoviști și să le spun că sunt minunați. Ei știu asta, doar le readuc aminte. Dacă am o împlinire sufletească, este aceea că mi-am făcut datoria cum și cât am putut, iar suporterii au apreciat.
Ei ne-au plătit salariile și măcar știu că am făcut ceva pentru ei”, a spus portarul, potrivit GSP.ro.
Cătălin Straton: ”Îmi venea să plâng de nervi!”
Cătălin Straton a povestit că a fost la un pas să plângă, când a auzit că nu va mai face parte din lotul lui Dinamo.
”M-am dus acasă și eram singur, iar până când au venit fetele îmi venea să plâng de nervi! Nu pentru că am plecat în acest mod, ci pentru că voiam și simțeam că pot să fac mai multe pentru Dinamo.
După ce că nici nu lași copacul să crească, îl tai direct de la rădăcină. Așa au făcut cu mine!”, a mai zis portarul.
Reacția fanilor, când au aflat că Straton pleacă
Fanii roș-albilor au reacționat public și au simțit nevoia să-i mulțumească goalkeeperului pentru prestațiile din tricoul ”câinilor”.
"Două lucruri care rămân: Caracterul acestui jucător și Respectul nostru. Puțină lume știe cât de vânăt era piciorul lui Straton la ultimele meciuri.
Băiatul ăsta merită toate mulțumirile noastre. Pe cei care au fost alături cu toată inima, atunci când era cel mai greu, nu îi vom uita”, este un mesaj postat de fani pe contul lor de Facebook.
Cătălin Straton mai avea contract cu Dinamo până în 2021, potrivit Transfermarkt. în cariera sa, acesta a jucat pentru Rapid, FC Vaslui, Universitatea Craiova, ACS Poli Timișoara și Dunărea Călărași.
- 15 meciuri a strâns Cătălin Straton în sezonul precedent la Dinamo
Etichete: dinamo , fani dinamo , cosmin contra , catalin straton
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții