Nemulțumirea lui Zeljko Kopic, după ce Dinamo a învins-o pe Petrolul
articol scris de Digi Sport24.11.2024, 23:09
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo a învins-o, în deplasare (Ilie Oană), pe Petrolul, scor 1-0, în etapa a 17-a din SuperLigă.
Unicul gol al partidei a fost marcat de Astrit Selmani (minutul 32).
Zeljko Kopic: ”Trebuie să marcăm mai mult la ocaziile pe care le avem”
La finalul partidei cu Petrolul, Zeljko Kopic (47 de ani), antrenorul lui Dinamo, s-a arătat mulțumit de evoluția generală a elevilor săi în cele 90 de minute pe stadionul Ilie Oană.
Însă, tehnicianul croat a mărturisit că s-ar fi așteptat ca jucătorii din compartimentul ofensiv să trateze mai bine ocaziile pe care și le-au creat și să marcheze mai multe goluri în poarta lui Lukas Zima.
”Sunt trei puncte importante. Am jucat foarte bine. Am avut controlul jocului, ne-am creat ocazii. Nu le-am oferit prea multe oportunități adversarilor de a marca. Trebuie să marcăm mai mult la ocaziile pe care le avem. Acolo e vorba și de inspirația jucătorilor.
Selmani se antrenează foarte bine. Atmosfera de la echipă este foarte bună. După accidentare, jucătorii au nevoie de puțin timp pentru a reveni în formă. Sper să fie într-o formă mai bună în meciurile viitoare. Băieții cer zile libere după ce reușesc să aibă o evoluție bună”, a spus Zeljko Kopic, la finalul partidei.
Zejko Kopic: ”Obiectivul nostru este să fim între primele opt echipe”
De asemenea, Zeljko Kopic a dezvăluit că obiectivul trasat la începutul acestui sezon de Dinamo a fost ca echipa să termine în primele opt poziții. Însă, croatul a spus că va face tot posibilul ca formația ”alb-roșie” să se califice în play-off la finalul sezonului regulat.
”Obiectivul nostru este să fim între primele opt echipe, dar vom încerca să ne menținem în play-off. Mai sunt multe jocuri”, a mai spus antrenorul lui Dinamo.
După acest succes obținut pe terenul Petrolului, Dinamo a urcat pe locul al 3-lea al clasamentului din SuperLigă, cu 28 de puncte, la două lungimi în spatele liderului Universitatea Cluj.
Clasamentul SuperLigii
VIDEO Rezumat Petrolul - Dinamo 0-1
Etichete: dinamo , petrolul ploiesti , zeljko kopic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții