Exclusiv Negocierile pentru aducerea lui Fortes la FCSB i-au adus ”ghinion” lui Gnohere. ”Ia, să-i pun și lui clauza asta!”
28.12.2018, 22:49SuperLiga: Oțelul - Botoșani, vineri, 18:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - CFR, vineri, 21:00, DGS 1
Mihai Teja (40 de ani) a întocmit o listă cu mai mulți jucători pe care-i vrea sub comanda sa din ianuarie 2019, mai ales că Gigi Becali (60 de ani) i-a promis că-i face toate poftele. Printre fotbaliștii doriți de tehnicianul aromân se află și Carlos Fortes (24 de ani), de la Gaz Metan Mediaș. Teja n-a fost însă foarte convingător în fața lui Becali, mai ales după ce a aflat că finanțatorul a rezolvat transferul lui Andrei Cristea. Singurul lucru care l-a făcut pe tânărul tehnician să fie circumspect în privința aducerii vârfului portughez a fost cel legat de kilogramele în plus pe care le are jucătorul și pe care n-a fost capabil să le dea jos până acum.
Teja se gândește să nu aibă aceleași probleme pe care le-a avut și predecesorul său, Nicolae Dică (38 de ani), cu Denis Alibec. Becali a dezvăluit tot ce i-a spus Teja, la conferința de prezentare a acestuia din urmă, care a avut loc joi, 27 decembrie 2018.
”L-am întrebat pe Mihai (n.r. - Mihai Teja) de Fortes, și mi-a spus, ’da, nea Gigi, e foarte bun jucător’, dar a spus-o numai cu jumătate de gură. N-a spus-o cu convingere, că ar fi foarte bun, că ar fi de cinci stele. A zis așa, mai mult din bun simț.
Fortes are multe kile în plus. Trebuie multă muncă. A zis, ’dacă-l luăm, trebuie să-i punem o clauză’. Clauză de muncă, adică trebuie să slăbești Fortes! La Steaua nu poți să faci performanță, dacă nu ești cum trebuie”, a dezvăluit Becali la întâlnirea cu jurnaliștii.
Toate aceste discuții legate de kilogramele lui Fortes l-au dus cu gândul pe Becali și la proprii jucători. ”Chiar am și spus, ia, să-i pun și lui Gnohere o clauză? Să mai slăbească 3 kilograme, altfel....”, a sunat amenințarea lui Gigi Becali, la adresa atacantului francez.
Dennis Man a glumit pe seama greutății lui Harlem Gnohere!
Faptul că Gigi Becali nu exagerează cu kilogramele în plus ale lui Eddy Harlem Gnohere (30 de ani) este certificat și de o glumă recentă care s-a făcut pe seama ”Bizonului” chiar de către colegii săi. Înainte de Crăciun, jucătorii FCSB au fost prezenți la Centrul de Copii Casa Speranţei din Bucureşti. Harlem Gnohere, Dennis Man, Mihai Roman şi Alexandru Stan nu au refuzat solicitarea clubului de a merge în mijlocul copiilor. "Moş Crăciun" a fost darnic şi a venit cu fructe, dulciuri, ghiozdane şi haine. La final, după ce fiecare dintre jucători a primit câte un glob şi o icoană pictată pe sticlă, a urmat o sesiune de poze în care vedetele s-au alăturat copiilor şi personalului de la Centrul de Copii Casa Speranţei.
Gnohere a filmat pe telefonul mobil cea mai mare parte din vizita făcută copiilor, pentru a putea arăta şi familiei imaginile de la casa de copii. La un moment dat, Bizonul i-a oferit lui Man cadou o pungă cu diverse dulciuri iar acesta din urmă nu l-a refuzat.
"Dulciurile? Îmi plac foarte mult și acum, nu mai zic de copilărie. Mi-a dat Bizonul punga lui, pentru că el nu mai are nevoie, săracul!”, a replicat, zâmbind, Dennis Man.
Etichete: gigi becali , mihai teja , transferuri fcsb , carlos fortes , harlme gnohere
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții