Video Neaga dă vina pe greşelile de arbitraj pentru retrogradarea lui ACS Poli: "De la extaz la agonie"
03.06.2018, 00:04Serie A: Parma - Monza, sâmbătă, 16:00, DGS 1
Serie A: Empoli - Genoa, sâmbătă, 16:00, DGS 4
Concordia - ACS Poli 0-1. Adrian Neaga e trist după retrogradarea lui ACS Poli Timişoara, pe care o pune în primul rând pe seama greşelilor de arbitraj comise în defavoarea echipei sale în play-out-ul Ligii 1.
"S-a terminat trist. S-a dus munca noastră de un an în câteva minute. Am sperat până la final. Le-am spus jucătorilor că, pentru a spera într-o minune, trebuie să câştigăm. Nu numai greşelile noastre, punctele importante pierdute, cât mai ales greşelile împotriva noastră au dus la retrogradare. A fost o seară tristă şi nu pot spune care era deznodământul dacă primeam ce meritam în play-out, au fost greşeli mari de arbitraj în defavoarea noastră. Au fost foarte multe probleme în play-out, rămânerea noastră în prima ligă nu s-a jucat în această seară", a declarat antrenorul bănăţenilor.
Neaga îşi felicită jucătorii pentru victoria cu 1-0 contra Concordiei şi nu ştie ce se va alege din vară de ACS Poli, confruntată cu mari probleme financiare în acest sezon.
"Îmi pare rău de aceşti băieţi minunaţi, care au dat dovadă de caracter, s-au antrenat zi de zi, au jucat până în ultimul minut. Am fost la curent tot timpul (n.r.cu rezultatul de la Voluntari), şi oamenii din spatele băncii ne anunţau, am trecut de la extaz la agonie. Anul trecut am scăpat în ultimele minute, acum am retrogradat în ultimele minute. Ştie toată lumea problemele de la Timişoara, au fost, sunt, sper să se rezolve pentru ca Timişoara să meargă mai departe. Va fi o şedinţă, vom vedea ce vor decide oamenii din conducere, important e ca Timişoara să meargă mai departe cu echipa în Liga 2, să facă o echipă cu care să se bată la promovare, pentru că Timişoara are nevoie de echipă în prima ligă", a mai spus Adrian Neaga.
Etichete: adrian neaga , neaga , retrogradare timisoara , chiajna - timisoara , neaga timisoara , retrogradare acs poli , concordia acs poli
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții