"Nea Mircea Lucescu ne-a trimis pe toţi la facultate când a venit. Şi ne-a pus profesoară de engleză"
articol scris de Digi Sport16.07.2022, 11:32
Cupa României: Rapid - CFR, joi, 20:00, DGS 1
EFL Cup: Tottenham - Manchester United, joi, 22:00, DGS 2
Discuţia legată de necesitatea finalizarii studiilor de către sportivi, chiar şi de către cei al căror viitor financiar este asigurat de valoarea arătată pe teren, nu este una nouă.
Chiar a făcut vâlvă luarea de poziţie a lui Mihai Stoica (57 de ani), managerul general al FCSB, care a susţinut absenţa lui Octavian Popescu (19 ani) de la examenele de Bacalaureat, despre care a spus că e mai important fotbalul decât şcoala.
Mircea Lucescu i-a trimis pe toţi rapidiştii la facultate şi le-a pus profesoară de engleză
Deşi avea un exemplu concret şi apropiat în Mirel Rădoi (41 de ani), care a fost luat la ţintă de toată lumea când antrena FCSB pentru că nu avea Bacalaureat şi nu putea face Şcoala de Antrenori, MM Stoica l-a îndemnat anul trecut pe Popescu să stea şi să se antreneze în loc să meargă la examene.
Adrian Iencsi (46 de ani), fostul căpitan al Rapidului şi unul dintre tinerii lansaţi de Mircea Lucescu (76 de ani) în fotbalul important, a povestit cum a procedat actualul antrenor de la Dinamo Kiev atunci când a preluat Rapidul, în 1997.
"Nea Mircea Lucescu, atunci când a venit la Rapid, ne-a trimis pe toţi la facultate. Pe toţi, dar în primul rând a insistat în privinţa tinerilor să se înscrie la facultate.
Ne-a angajat profesoară de engleză, ne-a luat la toţi cărţi şi ne-a pus să învăţăm engleză, că asta ne va ajuta în carieră", a povestit Adi Iencsi în direct la emisiunea Pro Arena.
- 33 de meciuri şi un gol are Adrian Iencsi pentru naţionala României
- Două titluri de campion are Iencsi cu Rapid
- Două Cupe ale României cu Rapid a câştigat Iencsi
- De două ori a terminat Iencsi cu Rapid pe locul 2 în Liga 1
Etichete: mircea lucescu , adrian iencsi , scoala fotbalisti
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții