”Nea Gigi, transferă-mă că te fac campion!”. Portarul pe care îl vrea Becali. ”Nu știu dacă e mai bun decât Bălgrădean”
03.02.2019, 19:24SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Ioan Andone a vorbit despre posibilitatea ca Victor Rîmniceanu să ajungă la FCSB. E cunoscut faptul că ”Fălcosul” are o relația foarte bună cu Gigi Becali, pentru care are și un mesaj clar în legătură cu portarul care îi promitea finanțatorului, în trecut, că îl face campion.
”E un portar talentat, nu știu dacă e de nivelul ăla și dacă e mai bun decât Bălgrădean, dar Râmniceanu e un portar bun și e în regulă, îl cunosc. Dar la Steaua îți trebuie portar, ați văzut, a fost o simplă greșeală, dar până la urmă au luat un punct”, a spus Ioan Andone.
Victor Rîmniceanu s-au autopropus la FCSB
După ce Florin Niță s-a transferat la Sparta Praga pentru două milioane de euro (în februarie 2018), Victor Rîmniceanu s-a autopropus la FCSB și chiar i-a trimis un mesaj lui Gigi Becali.
"Poate că nu e ca Niţă, dar poate că în 6 luni va fi mai bun. Nu, nu mă interesează niciun alt portar. Nu aduc pe nimeni. Rîmniceanu mi-a dat mesaj şi mi-a zis: Nea Gigi, transferă-mă la Steaua că te fac campion, cum am făcut-o pe Viitorul", spunea atunci Becali.
Portarul de 29 de ani a mai evoluat în cariera sa de până acum la CS Turnu Severin, Petrolul Ploieşti, CS Otopeni, Dinamo Bucureşti şi Concordia Chiajna, Viitorul și Sepsi. El a rămas liber de contract în martie 2018, după despărțirea de echipa din Sfântu Gheorghe.
Etichete: ioan andone , gigi becali , victor rimniceanu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții