Exclusiv Narcis Răducan dă din casă! Care este de fapt relația dintre Gigi Becali și Bogdan Vintilă
26.12.2019, 19:12Liga Națiunilor: Germania - Bosnia, sâmbătă, 21:45, DGS 1
Liga Națiunilor: Olanda - Ungaria, sâmbătă, 21:45, DGS 2
Narcis Răducan a fost, pentru câteva luni, director sportiv la FCSB. În vârstă de 45 de ani, acesta a spus lucrurilor pe nume și a dezvăluit care este relația dintre Gigi Becali și Bogdan Vintilă. Răducan consideră că meritul finanțatorului este acelă că a crezut în tineri și a alcătuit un lot valoros, iar cel al tehnicianului este că a știut să asambleze jucătorii.
Narcis Răducan susține că cei doi au făcut o echipă bună și s-au completat reciproc, iar Vintilă a reușit să pună în teren, în același timp, jucătorii pe care și i-a dorit Becali.
”Meritul lui Becali este că a alcătuit acest lot. Aici este meritul lui. Faptul că a crezut în jucătorii ăștia tineri este meritul lui. Dar nu este de ajuns. Nu ma așteptam la ascensiunea asta.
Aici și-a intrat în rol Vintilă. E greu de stabilit în ce moment a fost influența lui Gigi Becali și în ce moment nu. Au făcut o echipă bună împreună. E meritul tuturor. Trebuie disciplina, trebuie o metodologie de antrenament în fiecare zi”, a spus Narcis Răducan la Digi Sport.
Becali a recunoscut că i-a cerut lui Vintilă să joace anumiți jucători
Gigi Becali a dat și el cărțile pe față. Finanțatorul FCSB a recunoscut că i-a cerut lui Bogdan Vintilă să bage în teren anumiți jucători. Omul de afaceri a cerut, în mod special, ca Florin Tănase și Olimpiu Moruțan să evolueze în același timp, iar antrenorul a găsit soluția. A schimbat sistemul de joc.
”Nu merit eu felicitări. Totul i se datorează lui Vintila. El a creat sistemul ăsta, 4-3-1-2. Ce a făcut, Vintilă, jos pălăria. El a făcut să joace echipa asta. Nu mă gândeam niciodată, nici nu îmi trecea prin cap. Eu i-am spus că vreau să joace ăsta, ăsta, ăsta și ăsta, iar el a făcut asta posibil, el a creat asta.
Cred că a luat de la Hagi, nu știu. Eu i-am zis că vreau să joace și Moruțan și Tănase în aceeași echipă. El a găsit sistemul ca jucătorii pe care vreau să iau bani să fie în teren și să crească”, a spus Becali la Fotbal Club de la Digi Sport, în urmă cu câteva zile.
Vintilă este omul momentului la FCSB. Acesta a reușit o performanță ce părea greu de crezut în urmă cu câteva luni. A luat echipa de pe ultimul loc și a dus-o până pe locul 3. În acest moment, roș-albaștrii se află la 5 puncte de liderul CFR, dar cu un meci mai puțin disputat, restanța cu Voluntari.
Etichete: narcis raducan , gigi becali , bogdan vintila , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții