Nana Antwi și-a ales un număr cu "ghinion" la FCSB
articol scris de Digi Sport12.02.2024, 19:50
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Nana Antwi (23 de ani) a fost pentru prima dată în lotul FCSB-ului, din momentul transferului de la Urartu, și a figurat pe foaia de joc în meciul cu Sepsi (1-0).
Nana Antwi va evolua cu numărul 20 la FCSB
Sosit la FCSB în urmă cu aproximativ o lună, Nana Antwi a trebuit să aștepte după permisul de muncă pentru a putea fi înregistrat. În tot acest timp, fundașul dreapta a tras tare la antrenamente pentru a ajunge la nivelul pregătirii la fel ca și colegii săi.
Acum, Antwi așteaptă să debuteze pentru FCSB. Până atunci, fotbalistul din Ghana a rămas pe bancă la meciul cu Sepsi, dar a ținut să le arate următorilor săi ce număr și-a ales la noua sa echipă.
Nana Antwi va evolua cu numărul 20, unul care s-a dovedit că nu le-a purtat noroc ultimilor fotbaliști care l-au purtat. Dan Spătaru, Marco Dulca, Andrei Burlacu sau Ionuț Vînă au ales acest tricou la FCSB, însă aceștia nu s-au putut impune și au plecat de la echipă destul de repede.
Gigi Becali a cerut o schimbare, dar a fost refuzat, în FCSB - Sepsi
Gigi Becali a vrut să-l vadă pe Nana Antwi pe teren, motiv pentru care a sunat o persoană din staff la pauza jocului. Patronul FCSB-ului a cerut schimbarea, însă, cum rar se întâmplă, a fost refuzat!
Gigi Becali a mers pe mâna antrenorilor, iar Nana Antwi a rămas pe banca de rezerve pe toată durata jocului.
”N-au vrut ei, staff-ul. Am vorbit cu staff-ul în pauză. Să ştii că eu fac, dar nu fac niciodată împotriva staff-ului. Când ei zic că asta nu se poate face, nu fac! Rar se întâmplă, cum s-a întâmplat aseară.
Mi-au spus că nu se poate acum. Ei au spus asta. Am spus atunci să facă așa cum vor ei. Au zis că au jucători bolnavi şi au făcut ei cum au vrut ei şi au făcut ce au vrut”, a declarat Gigi Becali, la Fanatik.
Etichete: sepsi , superliga , fcsb , nana antwi
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții