Nae Constantin și-a anunțat plecarea de la Petrolul după eșecul cu Botoșani, 0-5
articol scris de Digi Sport06.02.2023, 19:22
Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 2
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Petrolul Ploiești a pierdut fără drept de apel pe terenul celor de la FC Botoșani, scor 0-5, în etapa cu numărul 24 din Liga 1.
A fost al treilea eșec la rând pentru ploieșteni, care au ajuns pe locul 8 în Liga 1, cu 30 de puncte acumulate.
Nae Constantin și-a anunțat plecarea de la Petrolul după eșecul cu Botoșani, 0-5
După meciul de la Botoșani, Nae Constantin a anunțat că vrea să plece de la echipă. Tehnicianul, care se afla din luna mai a anului 2021, a spus că se simte depășit de situație și le-a transmis celor din conducere decizia sa.
"Umilință. Cred că e etapa umilințelor asta și noi am făcut parte din ea. Îmi e greu să îmi găsesc cuvintele. Sunt principalul vinovat. E momentul să se încheie un ciclu la Petrolul.
Simt că nu mai pot, am vorbit și cu cei din conducere și cred că ar fi timpul să mă opresc. Asta am spus conducerii. Mi-au zis să nu mă grăbesc, dar asta e decizia mea. Cred că nu e totul pierdut și cred că altcineva ar putea să ducă mai departe munca mea de un an și jumătate. Simt că nu pot să duc mai departe munca asta", a spus Nae Constantin, după meci.
- 59 de meciuri, 31 de victorii, 10 egaluri și 18 eșecuri reprezintă cifrele lui Nae Constantin pe banca celor de la Petrolul în Liga 2 și Liga 1
VIDEO cu rezumatul meciului FC Botoșani - Petrolul 5-0
Etichete: liga 1 , botosani petrolul , nae constantin
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții