N-a mai așteptat încheierea sezonului. S-a transferat din Liga 2, direct la o echipă din play-off-ul Ligii 1
articol scris de Digi Sport21.05.2021, 16:24
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Revelația Sepsi se întărește și pe postul de portar. Ocupanta locului 4 în play-off-ul Ligii 1 l-a transferat pe portarul Răzvan Began de la Dunărea Călărași.
Asta cu toate că încă nu s-a încheiat campionatul, acolo unde Dunărea Călărași mai are șanse să prindă barajul pentru promovare. A contat și situația dezastruoasă a călărășenilor din punct de vedere financiar, pentru că jucătorii n-au mai primit vreun ban de luni bune.
Răzvan Began a semnat cu Sepsi
"Am semnat cu Răzvan Began de la Dunărea Călărași. Ne-am înțeles cu el asupra contractului, pe o perioadă de trei ani", a spus directorul sportiv de la Sepsi, Attila Hadnagy.
Began este om de bază în poarta Dunării Călărași. În acest sezon, antrenorul Cristi Pustai l-a folosit pe portar în 18 meciuri din campionat.
Began se remarcă prin talia sa. Are 1,93 metri și iese foarte bine pe centrări.
În cariera sa, Began a jucat la CFR Cluj U19, CSM Sighet, Farul, Luceafărul, Foresta, Hermannstadt, ACS Poli, Daco-Getica, iar din ianuarie 2020 evoluează la Dunărea Călărași, cu care mai avea contract până pe 30 iunie 2021.
Etichete: sepsi , dunarea calarasi , transferuri sepsi , razvan began
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții