N-a bătut recordul: cât plătește FCSB pentru Baba Alhassan
articol scris de Digi Sport11.12.2023, 14:06
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
Baba Alhassan (23 de ani) va fi, aproape sigur, noul jucător al FCSB-ului.
FCSB și Hermannstadt au bătut deja palma pentru transferul mijlocașului ghanez, care este așteptat luni la București pentru a face vizita medicală și a semna contractul.
FCSB plătește 600.000 de euro pentru Baba Alhassan
Dacă mutarea se va face, Hermannstadt va primi 600.000 de euro în schimbul lui Baba Alhassan, după cum a anunțat Gigi Becali.
”Nu a semnat jucătorul. Noi ne-am înțeles. Nu mai țin minte cât am dat. (n.r. 700.000 de euro?) Nu e adevărat. Scade 100.000 de euro”, a spus Gigi Becali, citat de Fanatik.
Baba Alhassan ar deveni unul dintre cei mai scumpi jucători transferați în acest sezon de SuperLigă, însă nu cel mai scump. Supremația este deținută de Andrei Borza, cumpărat în vară de Rapid de la Farul cu 800.000 de euro.
Într-un astfel de clasament, ghanezul ar urca pe poziția a doua, la egalitate cu Syiabonga Ngezana și Albion Rrahmani, aduși de FCSB, respectiv Rapid în vară tot cu 600.000 de euro.
Luis Phelipe a semnat cu FCSB
Baba Alhassan ar deveni al doilea fotbalist transferat de FCSB pentru a doua parte a sezonului, după Luis Phelipe, mijlocașul ofensiv brazilian cumpărat deja de la Poli Iași.
În schimbul brazilianului de 22 de ani, FCSB plătește 200.000 de euro.
Etichete: gigi becali , baba alhassan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții