”N-a avut răbdare, practic am jucat în 10!”. Rednic a găsit vinovatul pentru eșecul cu CFR Cluj
05.12.2018, 16:28Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
VIDEO Dinamo - CFR Cluj 0-3 | Mircea Rednic (56 de ani) și-a păstrat calmul după eșecul usturător suferit în fața celor de la CFR Cluj, a spus că jucătorii nu dau totul pe teren, a vorbit despre viitor, dar a găsit și principala cauză pentru care s-a înregistrat acest rezultat rușinos pentru ”câini”.
Tehnicianul roș-albilor a precizat că Dan Nistor (30 de ani) a intrat pe teren nerefăcut complet și că asta i-a costat pe bucureșteni. De altfel, mijlocașul a și fost înlocuit la pauză. ”Nistor s-a sacrificat! Eu am știut când am zis că nu e refăcut. Când ai o ruptură musculară nu se vindecă în 2-3 săptămâni.
Azi nu a avut răbdare, practic am jucat în 10 oameni! S-a văzut când avea mingea la picior, a dat niște pase bune, s-a văzut diferența, dar când nu ești sută la sută e foarte greu”, a spus Rednic după meci. Totuși, antrenorul a încercat să mai drege busuiocul după aceea. ”Apreciez că vrea să ajute echipa. Chiar dacă nu ești sută la sută, vrei să ajuți echipa. Alții sunt sută la sută și o îngroapă!”, a mai spus Rednic.
Veste proastă pentru Rednic: ”Cred că e mult mai grav!”
După meci, Dan Nistor a spus că a ieșit doar pentru că i-a recidivat accidentarea și nu a mai vrut să riște nimic. ”Se pare că a recidivat problema avută. De data asta cred că e mult mai grav. Din minutul 25 am simţit durere, am jucat într-un picior. Terenul a fost îngheţat, asta e viaţa. Probabil că anul s-a terminat pentru mine", a spus Dan Nistor la final.
Dinamo a primit primul gol în minutul 35, după ce Alexandru Păun a ridiculizat întreaga apărare a dinamoviștilor.
"Până la eroarea de la gol, am controlat jocul. Ne-am creat ocazii, dar asta a fost, s-a năruit totul. Toţi am renunţat uşor, asta e. Mergem mai departe, dar se pare că istoria de anul trecut se repetă. Mai sunt etape, dar la felul în care ne prezentăm trebuie să fim sinceri. Ar fi un miracol să ajungem în play-off", a mai spus Dan Nistor, la Digi Sport.
Etichete: mircea rednic , jucatori dinamo , meciuri dinamo
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții