Exclusiv Mutu este gata de plecare de la FRF. A purtat deja discuţii cu o echipă din Liga 1
27.03.2018, 15:41SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Mutu nu a făcut un secret din faptul că e mai atras de antrenorat decât de munca de birou. Iar prezenţa sa în conducerea lui Dinamo a fost mai mult o haltă în cariera de după agăţarea ghetelor în cui. Acum sunt şanse foarte mari ca el să preia Concordia Chiajna, una dintre puţinele echipe din Liga 1 care i-ar oferi şansa să pună în practică, fără vreo influenţă din tribună sau birou, ceea ce ştie.
Mutu a purtat discuţii cu persoane din conducerea formaţiei ilfovene, în urma cărora a fost trecut pe primul loc în lista pregătită de Concordia dacă decide să schimbe antrenorul. Ar fi o lovitură de imagine pentru Concordia şi un punct de plecare pentru actualul manager sportiv al naţionalei României.
În urmă cu doi ani, pe vremea când era jucător la ASA Tg. Mureş, Adrian avea puteri sporite pe lângă George Ciorceri. Se spunea că, de fapt, el conducea echipa, deşi la un moment dat Ciorcieri a încercat să-l pună la punct pe Mutu.
Chiajna nu a început strălucit play-out-ul, iar dacă nu va exista o redresare a situaţiei e foarte probabil să-l vedem pe Mutu foarte repede în locul lui Ion Moldovan. "Nu vor să-l schimbe pe Moldovan pentru că sunt foarte mulţumiţi de munca depusă de acesta, însă trebuie să fie şi rezultate. Deocamdată nu se schimbă nimic, dar depinde foarte mult şi ce se va întâmpla cu Botoşani", au explicat pentru Digi Sport surse din anturajul clubului.
Meciul Concordia-FC Botoşani se va juca vineri, de la ora 18:00, în direct pe Digi Sport 1.
În prima rundă din play-out, Concordia a remizat la Chiajna, cu Sepsi, 1-1, iar apoi a pierdut la Mediaş, cu Gaz Metan, 1-2. Are 15 puncte şi se află pe locul 4 din 8 echipe, la doar 3 puncte de locul de baraj. Ultima clasată este Juventus, cu 10 puncte
Adrian Mutu are categoria A de antrenor, care îi dă dreptul că conducă o echipă de liga a II-a, sau să fie în situaţia lui Nicolae Dică. Adică în acte să conducă un antrenor cu Licenţa Pro, Viorel Tănase în cazul FCSB-ului, iar el să fie trecut ca antrenor secund.
La jumătatea acestei luni, Adrian Mutu a spus că va rămâne la FRF până după alegeri pentru că aşa i se pare normal, deoarece a plecat la drum cu actuala echipă de la federaţie, dar că va părăsi funcţia administrativă cât de repede va putea pentru a deveni antrenor.
Etichete: concordia , concordia chiajna , adrian mutu , moldovan , mutu , mutu la concordia
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții