Video&Foto Mutu a trecut la munca de jos! Cum și-a impresionat jucătorii la primul antrenament cu FC Voluntari
15.04.2018, 19:54SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Adrian Mutu (39 de ani) și-a început activitatea ca antrenor principal la FC Voluntari chiar într-o zi de duminică. ”Briliantul” a fost atent la toate detaliile, s-a implicat și în antrenamentul propriu-zis și a făcut tot ce a putut pentru a le lăsa o impresie bună din start noilor săi elevi. După ce a ținut un speach în vestiar, Mutu a ieșit pe teren și a pus chiar umărul la mutarea porților, când a fost nevoie.
Noul antrenor al ilfovenilor a purtat și discuții individuale cu o parte dintre jucători, așa cum a fost cazul cu Lucian Sânmărtean, ”veteranul” lotului. Ajuns la 38 de ani, internaționalul român nu a bifat decât două partide în tricoul celor de la Voluntari și 68 de minute, dar Mutu speră ca fostul stelist să joace mai mult pe acest final de sezon.
Și cu Alexandru Tudorie (22 de ani), fostul atacant al FCSB, a vorbit Mutu, mai ales că fotbalistul se află încă în covalescență după operația din noiembrie anul trecut, când i s-a efectuat reconstrucţia de ligament încrucişat anterior la genunchiul stâng, reconstrucţia ligamentului lateral şi repararea meniscului.
După aceste momente, timp în care jucătorii au efectuat exerciții de alergare, Mutu s-a implicat în exercițiile de streching, le-a comunicat fotbaliștilor cum să efectueze corect anumite exerciții, concluzia acestui prim antrenament fiind aceea că fostul mare fotbalist al României a reușit să se impună încă de la prima ședință de antrenament.
În altă ordine de idei, înainte de a începe antrenamentul, de la jucători și-a luat la revedere și Claudiu Niculescu, fostul antrenor al ilfovenilor.
"Ne-am întâlnit cu Claudiu şi am stabilit de comun acord că este necesar un şoc la echipă pentru că lucrurile s-au blocat undeva. Numirea lui Adrian Mutu s-a făcut şi pentru că Niculescu a insistat pentru el. Adi va veni împreună cu Victor Naicu şi cu Daniel Florea. Jucătorii aveau liber de la Claudiu până luni, dar au fost chemaţi mâine după-amiază la antrenament cu noul staff", a declarat Dan Leasă, managerul general al Voluntariului.
Galerie Foto
Etichete: mutu , voluntari , mutu sanmartean , mutu antrenament , mutu voluntari , mutu tudorie
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții