Motivul real pentru care Vlad Chiricheș a cerut să nu mai fie plătit de FCSB
articol scris de Digi Sport19.11.2023, 18:38
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Vlad Chiricheș (34 de ani), accidentat din august, va fi supus unei intervenții chirurgicale și va lipsi astfel de pe gazon încă 3-4 luni.
De ce a renunțat Chiricheș la salariu pe perioada accidentării
Galerie Foto
Fundașul FCSB-ului, care este plătit cu 33.000 de euro lunar, a solicitat să nu mai fie plătit până când nu va reveni pe teren. Chiricheș se consideră vinovat pentru situația în care se află.
Staff-ul medical al liderului din SuperLigă l-a sfătuit pe Vlad Chiricheș la scurt timp după accidentare să se opereze, însă acesta a refuzat și a urmat indicațiile unui alt doctor, care i-a propus o variantă de recuperare fără să ajungă ”la cuțit”.
Opțiunea respectivă nu a dat roade și, pentru că acum e nevoit să stea mai mult timp ”pe bară”, fotbalistul a luat decizia de a renunța la salariu, notează spotmedia.ro.
- Vlad Chiricheș nu a mai jucat pentru FCSB de la meciul cu UTA, pierdut cu 1-2 la Arad pe 28 august.
- 7 meciuri a evoluat Chiricheș în tricoul FCSB-ului în acest sezon.
Suma încasată de Chiricheș din momentul revenirii la FCSB
Lui Gigi Becali nu i-a fost ușor să-l convingă pe Vlad Chiricheș să revină în fotbalul românesc, iar afaceristul din Pipera a fost nevoit să-i ofere fundașului un salariu în valoare de 400.000 de euro pe an, dar și bonusuri de performanță.
Cu toate acestea, Chiricheș nu a putut să o ajute mai mult pe FCSB până acum și a evoluat în doar 7 meciuri de la revenire. Chiar și așa, fotbalistul a continuat să își primească salariul normal până acum, astfel că a încasat aproximativ 132.000 de euro, în cele 4 luni petrecute la formația roș-albastră.
Etichete: vlad chiriches , accidentare chiriches , salariu chiriches
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții