Exclusiv Motivul real pentru care Sebastian Colţescu nu a fost delegat la niciunul dintre primele 17 meciuri din 2021
articol scris de Digi Sport20.01.2021, 13:00
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Sebastian Colţescu, 43 de ani, nu a mai arbitrat de la meciul de pomină PSG - Istanbul Başakşehir, reluat a doua zi după întrerupere şi terminat 5-1.
Au fost şase săptămâni de pauză, dar din informaţiile Digi Sport absenţa sa nu are legătură cu ancheta de la UEFA. Un inspector al forului european se ocupă de dosarul refuzului turcilor de a mai reveni pe teren după ce arbitrii români l-au identificat pe Pierre Webo drept "ăla negru", aşa cum s-a auzit pe înregistrare.
Sebastian Colţescu nu e tras pe linie moartă. Abia azi a dat testele fizice
În 2021, Sebastian Colţescu nu a fost delegat la niciunul dintre cele 17 meciuri disputate până acum în Liga 1 din cauză că nu şi-a susţinut testele fizice. Atunci când colegii săi au dat probele necesare, Colţescu a fost absent din cauza unei accidentări. În afara celor două etape s-a jucat şi restanţa Viitorul-Hermannstadt, scor 2-1.
Abia astăzi a putut să susţină testele, pe Stadionul Dinamo, iar din etapa viitoare CCA îl poate delega din nou.
Runda a 19-a debutează vineri, 22 ianuarie, de la ora 17:00, cu meciul Chindia Târgovişte-Academica Clinceni.
După scandalul declanşat de cei de la Istanbul Başakşehir, Ovidiu Heţegan, Octavian Şovre şi Sebastian Gheorghe au continuat să arbitreze în Liga 1, semn că CCA şi FRF nu-i consideră vinovaţi de decizia luată de turci. De altfel, cei doi au fost delegaţi la derby-ul din 18 decembrie 2020, Universitatea Craiova-FCSB, scor 0-2.
Etichete: sebastian coltescu , ancheta uefa , coltescu rasism , pis-istanbul
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții