Exclusiv Motivul pentru care "vraciul" Marijana Kovacevic nu a putut să îl trateze pe Claudiu Petrila
07.11.2023, 17:30La Liga: Real Madrid - Sevilla, duminică, 17:15, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Claudiu Petrila (22 de ani) a suferit o accidentare în timpul meciului Rapid - Universitatea Craiova 2-0, când a fost schimbat în minutul 66 al partidei.
Daniel Niculae a explicat de ce nu a putut "vraciul" Marijana Kovacevic să îl trateze pe Claudiu Petrila
Rapid a anunțat că ruptura musculară de la nivelul bicepsului femural îl face pe Claudiu Petrila să stea pe bară aproximativ o lună și jumătate. Giuleștenii l-au trimis pe fotbalist în Serbia pentru a fi tratat de celebra Marijana Kovacevic, "vraciul" cunoscut la nivel mondial în fotbal pentru capacitatea de a "repara" jucătorii în timp-record.
Cu toate acestea, Daniel Niculae (41 ani), președintele Rapidului, a explicat că Petrila nu a putut fi tratat în Serbia din cauza accidentării sale.
"La Claudiu am încercat și varianta Belgrad. El are tendonul rupt, iar doamna Marijana face doar muscular, nu și cu tendonul. Durata va fi 5-6 săptămâni de recuperare.
Decurge foarte bine recuperarea tuturor. Îi transmit însănătoșire grabnică și la mulți ani. Azi e și ziua lui. Sper să se întoarcă mai puternic. Ne gândeam și la o convocare la echipa națională pentru el. O merita!", a declarat Daniel Niculae, la Liga Digi Sport.
- Sârboaica e recunoscută drept unul dintre cei mai eficienţi şi controversaţi terapeuţi din fotbalul mondial datorită vindecării ”miraculoase”, în timp-record, a multor sportivi de-a lungul timpului pe baza unui tratament neconvenţial.
Răzvan Raț a relatat experiența trăită la Marijana Kovacevic
Fostul fundaș stânga, Răzvan Raț, a dezvăluit care este secretul aplicat de această vindecătoare, care face lucruri absolut "miraculoase". El însuși a fost la tratament la Marijana Kovacevic.
"Normal că m-a făcut bine. O singură dată a durat mai mult decât era preconizat, pentru că nu era vorba de mușchi, ci de ligamentul colateral. Dar specializarea ei este pe mușchi. Tot ce a însemnat mușchi, a fost bine. Nu funcționează la fel dacă nu e vorba de mușchi, reacția ligamentului nu e la fel.
E simplu, nu e niciun secret, tot secretul este în gelul respectiv, care este o invenție proprie și care are anumite ingrediente sau proprietăți. Și, în același timp, are un fel de aparat, cum erau înainte, un aparat de fizioterapie dinamică, cu un contact, care are curent electric, care ajută acel gel să intre în profunzime", a spus Răzvan Raț, la Fotbal Club.
Galerie Foto
Etichete: rapid , daniel niculae , claudiu petrila , marijana kovacevic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții