Motivul hilar pentru care Toni Petrea a anulat antrenamentul FCSB-ului
articol scris de Digi Sport20.11.2020, 21:51
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Toni Petrea (45 de ani), antrenorul celor de la FCSB, a decis să anuleze sesiunea de pregătire de vineri, din cauza unor probleme la baza roș-albaștrilor, din Berceni.
Liderul Ligii 1 după 10 runde, cu 24 de puncte, la egalitate cu Universitatea Craiova, dar cu un golaveraj superior, FCSB se pregătește de jocul de la Mediaș, în compania celor de la Gaz Metan. Partida va fi transmisă în direct, luni, de la ora 21:00, pe Digi Sport 1 și pe site-ul digisport.ro.
Toni Petrea a fost nevoit să anuleze antrenamentul de vineri, din cauza unei probleme neașteptate. La baza de pregătire a FCSB-ului, din Berceni, nu a fost curent electric, potrivit as.ro. Astfel, fotbaliștii roș-albaștri se vor întoarce sâmbătă pentru a pune la punct ultimele detalii înaintea confruntării cu ocupanta locului nouă în Liga 1.
FCSB, liderul campionatului la toate capitolele
FCSB a devenit lider în Liga 1 după succes cu FC Botoșani, scor 4-1, iar echipa traversează un moment remarcabil. Echipa lui Toni Petrea a marcat 28 de goluri în primele zece etape, mai mult decât Universitatea Craiova și CFR Cluj la un loc. Formațiile care completează podiumul au câte 14, respectiv 12 reușite în primele zece etape. În stagiunea precedentă, FCSB a marcat 28 de goluri după 19 etape.
Mai mult decât atât, Dennis Man și Olimpiu Moruțan au niște cifre remarcabile după primele zece etape. Conform gsp.ro, cei doi au reușit să-și depășească deja cel mai mare nivel al golurilor produse într-un sezon. Dennis Man a contribuit la 14 goluri, având 9 reușite și cinci pase decisive. Doar în sezonul 2017/2018 a mai avut cifre similare, când a marcat zece goluri și a oferit două pase decisive.
Olimpiu Moruțan a contribuit până acum la opt goluri, având trei reușite și cinci pase decisive. Până acum, Moruțan mai reușise doar în sezonul 2018/2019 să producă șapte goluri, în 27 de partide. În stagiunea respectivă, mijlocașul venit de la Botoșani a înscris de trei ori și a oferit cinci assist-uri. De asemena, Man și Tănase conduc topul marcatorilor, cu câte nouă reușite.
La ultimul meci al echipei naționale, în deplasarea din Irlanda de Nord, Mirel Rădoi a trimis printre titulari nu mai puțin de patru jucători de la FCSB: Vali Crețu, Iulian Cristea, Florin Tănase și Dennis Man. Căpitanul roș-albaștrilor a contribuit decisiv la golul marcat de România, pasându-i decisiv lui Eric Bicfalvi, în minutul 81.
Etichete: toni petrea , gaz metan fcsb , baza fcsb berceni , fcsb antrenament anulat
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții