Exclusiv Motivele pentru care Dorin Rotariu a ales să semneze cu FCSB: ”A fost oportunitatea asta!”
articol scris de Digi Sport10.10.2023, 23:37
Media: Liga Digisport, miercuri, 15:30, DGS 1
Media: Fotbal Club, miercuri, 19:30, DGS 1
Iosif Rotariu (61 de ani) a explicat motivele pentru care nepotul său, Dorin (28 de ani), a decis să semneze cu FCSB, deși acesta era ofertat de mai multe echipe din SuperLigă.
Dorin Rotariu a fost prezentat oficial la FCSB în cursul zilei de marți. Fotbalistul era liber de contract din vară, după despărțirea de Ludogorets.
Iosif Rotariu a explicat de ce a decis Dorin Rotariu să semneze cu FCSB
Fostul mare fotbalist susține că Dorin Rotariu a ales FCSB deoarece consideră că stilul de joc al roș-albaștrilor îi vine ”mănușă”. Întrebat dacă Farul a reprezentat o opțiune pentru Dorin, Iosif Rotariu spune că postul preferat de nepotul său este ocupat de Adrian Mazilu la gruparea pregătită de Gică Hagi.
De asemenea, faptul că soția sa este din București a reprezentat un motiv în plus pentru Dorin Rotariu să accepte oferta FCSB-ului.
”El a mers la o echipă care era mai apropiată de stilul lui de joc, în sistem de 4-3-3, îi place foarte mult să joace în banda dreaptă, e un jucător de viteză, tehnic și cred că FCSB i se potrivește cel mai bine. La Farul joacă Mazilu. A fost oportunitatea asta cu FCSB, el și-a dorit mai mult aici. E București, soția stă în București”, a declarat Iosif Rotariu la emisiunea Fotbal Club.
Întrebat dacă Dorin Rotariu poate concura cu Andrea Compagno pentru postul de atacant, Iosif Rotariu a ezitat să dea un răspuns direct, însă a subliniat calitățile pe care se bazează nepotul său.
”E alt profil de jucător față de Compagno, e mult mai rapid, mult mai mobil. Se bazează foarte mult pe viteza lui, pe execuțiile pe care le are. Eu cred că se va adapta foarte repede, indiferent dacă joacă în dreapta sau vârf. Dacă nu se accidentează, eu cred că va merge și la echipa națională în scurt timp”, a adăugat Iosif Rotariu.
Dorin Rotariu, prezentat oficial la FCSB
Dorin Rotariu a venit la FCSB pentru a întări flancul drept al compartimentului ofensiv. Acesta a evoluat ultima dată în România la rivala Dinamo, care l-a vândut la Brugge, în 2017, pentru 2.2 milioane de euro.
"Bine ai venit, Dorin Rotariu!
FCSB anunță că a ajuns la un acord cu Dorin Rotariu, care a semnat astăzi un contract cu clubul nostru.
Atacantul în vârstă de 28 de ani va purta tricoul cu numărul 29 și se va adăuga lotului condus de Elias Charalambous mâine.
Clubul nostru îi urează Bun venit și să aibă parte de cât mai multe succese în tricoul roș-albastru!", a anunțat FCSB, pe Facebook.
Etichete: iosif rotariu , gigi becali , dorin rotariu , fcsb , andrea compagno
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții