Video Moruțan, la un pas de accidentare! Mijlocașul FCSB-ului s-a lovit cu fața de o cameră TV
29.06.2020, 23:44Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Premier League: Liverpool - Leicester, joi, 22:00, DGS 1
Olimpiu Moruțan (21 de ani) a fost aproape de o accidentare în minutul 70 al partidei Astra - FCSB 3-2. În urma unui duel cu Constantin Dima, mijlocașul vicecampioanei s-a lovit de una dintre camere TV din preajma terenului.
Centralul partidei a oprit jocul după câteva secunde, iar fotbaliștii au profitat de ”pauză” pentru a se hidrata. Între timp, Moruțan a primit îngrijiri medicale și a terminat partida pe teren.
În acest sezon, Moruțan a strâns 24 de partide pentru FCSB, reușind să marcheze două goluri. Mijlocașul clujean a mai bifat și șase pase decisive.
VIDEO cu faza din Astra - FCSB în urma căreia Moruțan a avut nevoie de îngrijiri medicale
FCSB ”tremură” și pentru locul de cupă europeană după 2-3 cu Astra
”Am făcut greșeli elementare, nu am luat decizii când a trebuit. Jucătorii nu și-au asumat să tragă la poartă. Sunt dezamăgit, jucătorii au muncit mult, au avut meciul în mână și l-au pierdut. Toată lumea este vinovată de această înfrângere.
Este păcat, eram într-un moment bun, nici victoria cu Dinamo nu ne-a căzut foarte bine, ne-am dat puțin entuziasm și nu am mai fost atât de concentrați la această partidă. Mă așteptam să rezolvăm meciul cu primul '11'. Plătim tribut lipsei de personalitate din fața porții și deciziilor greșite din faza de apărare.
Este greu să recuperăm distanța dacă vom juca în continuare așa. Putem pierde chiar și locul de cupă europeană, trebuie să ne trezim. Trebuie să arătăm că suntem echipă de fruntea clasamentului”, a declarat Bogdan Vintilă, la finalul meciului cu Astra.
După înfrângerea cu Astra, FCSB a ajuns pe locul patru în clasamentul competiției interne, fiind depășită de formația antrenată de Bogdan Andone. ”Roș-albaștrii” se află la opt puncte de Craiova și la nouă de liderul CFR Cluj și vor întâlni, runda viitoare, FC Botoșani, sâmbătă, de la ora 20:00, în direct la Digi Sport 1.
Etichete: fcsb , astra fcsb , olimpiu morutan
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții