Exclusiv Moment de ”shaming” în direct la TV: spaniolii de la Dinamo, numiți ”cămătari” și criticați pentru felul în care arată
articol scris de Digi Sport07.01.2021, 22:00
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Dinamo se dezintegrează rapid, după ce Pablo Cortacero a ”uitat” și în această săptămână să vireze banii promiși. Spaniolul a ajuns să fie ironizat chiar de jucătorii din Ștefan cel Mare, care nu mai cred că situația se va schimba.
Spaniolii, ”familie de escroci”: ”În afară de aspectul fizic, cum erau, n-au fost nici transparenți!”
Ionuț Lupescu (52 de ani), fostă glorie a lui Dinamo, a lansat un atac furibund la adresa ibericilor, pe care i-a numit ”familie de escroci” și le-a criticat inclusiv aspectul fizic.
”A fost un caz în Elveția cu Neuchatel, niște investitori din Azerbadjan parcă erau. Și-au falimentat clubul, s-a dus în liga a patra. N-am niciun pic de încredere în spaniolii veniți la Dinamo. N-am avut nici la început. În afară de aspectul fizic, cum erau, n-au fost nici transparenți. N-au zis cine sunt, de unde vin banii. Și la Manchester United e un offshore, dar e Glazer în spate și știm de ce face asta.
La Dinamo a mirosit a escrocherie. Ei arată ca o familie de escroci. Contra, când a venit, vorbea despre partea administrativă. Nu e normal. Nu știu, nu văd așa lucrurile. Mi s-a părut de la început că totul pute și am avut dreptate, din păcate”, a zis ex-internaționalul român, la emisiunea Fotbal Club.
Ionuț Lupescu: ”Dinamo nu a avut niciodată investitori, doar cămătari!”
Lupescu, actual director tehnic în Arabia Saudită, a avansat și varianta salvatoare pentru Dinamo. ”Este o singură soluție: să dea clubul suporterilor și Ministerului de Interne. Sună puțin comunist, dar asta ar putea fi salvarea lui Dinamo. Așa văd eu”, a declarat fostul fotbalist.
”Dinamo nu a avut investitori de când știu eu. Au fost toți cămătari. Au dat un leu și au luat trei lei, cinci lei. N-au venit să bage bani și să-i lase acolo. Mă deranjează, mi-e ciudă. Trăiesc de mult timp în străinătate, și când vine cineva de afară în România, îi vedem ca pe salvatori.
Credem tot ce spun ei, stăm cu capul plecat. Și noi putem să facem treabă, sunt destui oameni buni în România”, a adăugat Ionuț Lupescu.
Intervenția lui Ionuț Lupescu la Fotbal Club:
Etichete: dinamo , ionut lupescu , pablo cortacero
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții