MM Stoica și-a luat la revedere de la fani pentru o perioadă! Mesajul managerului general al FCSB-ului
articol scris de Digi Sport07.03.2022, 13:08
SuperLiga: Sepsi - Buzău, vineri, 17:30, DGS 1
SuperLiga: Farul - Oțelul, vineri, 20:30, DGS 1
MM Stoica (56 de ani), managerul general al FCSB-ului, le-a transmis un mesaj urmăritorilor săi de pe rețelele sociale, imediat după victoria roș-albaștrilor în fața lui FC Voluntari, 1-0, în ultima etapă a sezonului regulat din Liga 1.
A fost de altfel ultimul mesaj al lui MM Stoica pe rețele sociale pentru următoarea lună și jumătate. Oficialul FCSB-ului nu a comentat succesul vicecampioanei, ci a anunțat că nu va mai fi activ în timpul postului Paștelui, care a început pe 7 martie și se va încheia pe 23 aprilie.
MM Stoica și-a luat la revedere de la fani până la încheierea postului Paștelui: ”Iertare”
”Iertare celor cărora le-am greșit! Post cu folos duhovnicesc tuturor. P.S. Iertare și pentru că voi reapărea pe rețele după Sfintele Paști”, a scris MM Stoica pe contul său de Facebook.
Managerul FCSB-ului, recunoscut pentru postările sale ironice și spumoase de pe rețelele sociale, și-a întors fața către Biserică în ultima perioadă și a luat aceeași decizie, de a renunța la activitatea în mediul online, și în postul Crăciunului. Perioada precedentă de ”silenzio stampa” s-a încheiat chiar de Revelion, când Stoica nu a mai suportat mesajele neoriginale pe care le-a primit cu ocazia sărbătorilor de iarnă.
Între timp, la FCSB este un război între suporteri și Florin Tănase și Răzvan Oaidă. Deranjaţi că cei doi jucători au refuzat să meargă alături de restul colegilor la galerie ca să-i salute pe fani la finalul meciului cu FC Voluntari, suporterii au anunţat prin vocea liderului lor că de acum încolo vor fi contestaţi vehement.
”La final am rămas total surprinși să vedem că doi jucători au refuzat să vină în fața noastră. Oaidă, care se crede Maradona, dar îî spunem noi că nici fotbalist nu este, și, culmea, Florin Tănase.
Ne-a revoltat pur și simplu faptul că Tănase, căpitanul echipei, nu vrea să vină să ne salute. Au fost oameni care au încercat să-l întoarcă, dar a refuzat”, a spus Gheorghe Mustață la Radio Sport 1.
Etichete: mm stoica , manager general fcsb , mm stoica post , mm stoica retele sociale
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții