MM Stoica a intervenit! Ce spune despre relația cu Neubert, plecarea lui Șut și al treilea transfer al FCSB-ului
articol scris de Digi Sport09.01.2024, 23:06
Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Aflat în cantonamentul din Turcia alături de FCSB, MM Stoica a ținut să reacționeze pe contul său de Facebook cu privire la ultimele informații apărute în spațiul public.
Mesajul postat de MM Stoica
Oficialul clubului roș-albastru a negat un eventual transfer al lui Adrian Șut la Gaziantep, dar și relația tensionată cu Thomas Neubert, preparatorul fizic al FCSB-ului.
În același timp, MM Stoica a scris și despre transferul lui Nana Antwi, care se poate alătura FCSB-ului abia din vară.
- "Adrian Șut la Gaziantep. Invenție. Gaziantep (ca majoritatea cluburilor din Turcia) nu cumpără jucători. Preferă liberi. Documentați-vă.
- Se scrie că aș avea ceva cu Neubert. Fals. Eu i l-am am propus lui Gigi când am auzit că ar fi disponibil. N-am cum să am ceva cu cineva din staff din moment ce eu îi aleg pe cei care-l compun. Interesați-vă.
- FCSB a făcut al treilea transfer al iernii. Deocamdată, nu. A fost avansată o sumă de transfer. N-a fost acceptată. Dacă se va ajunge la o înțelegere, Nana Antwi va veni în interiorul acestei ferestre de transfer. Dacă nu, va veni din iunie. Verificați", a scris MM Stoica, pe Facebook.
Până acum, FCSB a parafat transferurile lui Baba Alhassan (23 de ani Hermannstadt) și Luis Phelipe (22 de ani, Poli Iași), însă Gigi Becali a dat ordin să se realizeze cât mai repede și a treia mutare din această iarnă.
Florin Vulturar pleacă în Armenia după Nana Antwi
Este vorba despre fundașul dreapta Nana Antwi (23 de ani), de la Urartu, fosta adversară a Farului în cupele europene. Produs al ghanezilor de la Young Wise, apărătorul lateral a făcut pasul în Europa în anul 2018, când a semnat cu armenii de la Lori Vanadzor.
În sezonul 2019/2020 a fost împrumutat la Lille B, dar nu s-a impus în Franța, iar din 2021 evoluează la Urartu.
La puțină vreme după ce Gigi Becali a anunțat că s-a înțeles cu Nana Antwi, agentul Florin Vulturar a dezvăluit că va pleca încă din această noapte spre Armenia pentru a afla exact când se va alătura fotbalistul lotului de la FCSB, asta deoarece se află în ultimele 6 luni de contract cu Urartu.
“E adevărat, plec la noapte după Nana Antwi, vedem mâine daca va fi lăsat să vină sau nu de acum”, a spus Vulturar, pentru Iamsport.
În cazul în care armenii nu vor să-l cedeze pe Antwi, atunci Gigi Becali este gata să mai ofere alți 50.000 de euro, pe lângă cei stabiliți în înțelegerea inițială, anunță ProSport.
- 275 de mii de euro este cota de piață a lui Antwi, potrivit Transfermarkt.
Etichete: mm stoica , superliga , fcsb
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții