Video Exclusiv Misterul din jurul lui Dinamo. Echipa, "ucisă" cu bună știință? "E ceva de anvergură. E fenta indusă lumii fotbalului"
articol scris de Digi Sport12.07.2021, 23:42
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: Dinamo - Rapid, duminică, 20:00, DGS 1
Dinamo se află în cea mai grea situație din istorie, iar asta durează de ceva timp. Până acum, principalii responsabili au fost considerați acționarii spanioli, reprezentați de Pablo Cortacero, însă Narcis Răducan vine cu o altă ipoteză.
Fostul mijlocaș e convins că toate datele duc spre o "regizare" a acestui colaps al lui Dinamo.
Narcis Răducan: "E un scenariu la care au participat mai multe persoane"
"Eu cred că e un scenariu la care au participat mai multe persoane și nu poate fi arătat doar unul cu degetul. Nici nu am dovezile necesare să încerc vreun nume. Dar, fără îndoială, e ceva de anvergură, la care trebuie să se simtă mai multe persoane.
Păi nu am de unde să știu. Când ești formator de opinie și spui mai multe lucruri la televizor, trebuie să ai și dovezile necesare. La genul rațiunii mele, sigur că mi se îndreaptă rațiunea către anumite persoane, dar nu e vorba doar de câteva, adică aici a concurat mai multă lume.
Nu sunt jurnalist de anchetă ca să îți pot da răspunsul ăsta. În niciun caz nu mă duc după fentă, că ar fi o singură persoană. Nu, în niciun caz. E fenta indusă lumii fotbalului.
E vorba de mai multă lume, din mai multe nații și care dovedește că are o calitate extraordinară de regizor. Dinamo este o entitate prea inteligentă ca eu să înțeleg cine a stat în spate la chestia asta", a spus Narcis Răducan la Fotbal Club.
Gabi Balint crede că totul pleacă de la Ionuț Negoiță. Aparent asalvator al echipei, Negoiță ar fi un pozibil artizan din spatele acestei situații.
"Principalul vinovat este Negoiță, cel care, în primă instanță, a salvat echipa, la prima insolvență. El a greșit, a intrat în contact cu acești spanioli. De acolo a început dezastrul. Acum, poate și membrii galeriei, pentru că au promis și nu s-au ținut de cuvânt. Trebuie însă să știm exact ce au promis", a spus Gabi Balint.
Dinamo, în insolvență pentru a doua oară și într-o criză financiară profundă
Dinamo traversează o criză financiară majoră. Clubul a intrat în insolvență pe 28 iunie, după decizia Tribunaului București. Înaintea intrării în insolvență, clubul Dinamo avea datorii de aproximativ 6.000.000 de euro și interdicție la transferuri, din cauza restanțelor financiare către foștii jucători, deja plecați de la echipă.
Dinamo trece a doua oară prin insolvență. Prima dată când a apelat la o astfel de procedură a fost în 2014, când clubul avea datorii chiar mai mari decât acum, de peste 10.000.000 de euro. La doar un an și trei luni, Dinamo a reușit să iasă din insolvență.
Etichete: dinamo , narcis raducan , gabi balint , insolventa dinamo , insolenta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții