Exclusiv Mirel Rădoi, ”taxat” de antrenorul care e favorit să-i ia locul la Universitatea Craiova: ”Eu luam alte măsuri”
articol scris de Digi Sport08.12.2022, 22:43
SuperLiga: Botoșani - Poli Iași, luni, 17:30, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Univ. Craiova, luni, 20:30, DGS 1
Mirel Rădoi (41 de ani) și-a dat demisia din funcția de antrenor principal la Universitatea Craiova, iar gruparea din Bănie este acum în căutarea unui nou tehnician.
Fostul selecționer a acuzat unele declarații ale președintelui clubului Sorin Cârțu, în legătură decizia antrenorului de a exclude din lot patru jucători, dar și cu privire la jocul echipei. Oficialul clubului din Bănie i-a răspuns tăios, apoi a venit și rândul patronului Mihai Rotaru să-l contreze pe Mirel Rădoi.
Eugen Neagoe îl ”contrazice” pe Mirel Rădoi: ”Nu i-aș fi trimis la echipa a doua”
Favorit să-i ia locul lui Mirel Rădoi pe banca Universității Craiova este Eugen Neagoe (55 de ani), actualul tehnician al lui U Cluj. Acesta a vorbit despre decizia fostului antrenor al ”Leilor” de a-i scoate din lot pe Ivan, Markovic, Vînă și Hanca, și a afirmat că el ar fi gestionat altfel situația.
”Am luat și eu decizii de genul celor pe care le-a luat Mirel Rădoi. La Iași, am avut un portar foarte valoros, Grahovac, pe care l-am trimis să se antreneze separat o perioadă. Nu știu ce au făcut jucătorii de la Universitatea Craiova. Din exterior, mi se par doi jucători foarte valoroși, Ivan și Markovic, nu i-aș fi trimis la echipa a doua.
Eu luam alte măsuri, nu-mi dau seama. Îi țineam mai mult la antrenament, nu știu. Greutatea e o problemă, dacă nu o rezolvam rapid, ajungeam și la amenzi. Am întâlnit jucători în cariera mea care au simulat, dar nu i-am trimis la echipa a doua.
Am avut discuții repetate și au înțeles că nu trebuie să mai facă lucrurile greșite. Și eu îi amendez pe băieți dacă se ceartă cu arbitrul, dacă înjură, sigur că da. Nu putem să ne permitem să lăsăm echipa fără aportul unui jucător că așa are el chef”, a transmis Eugen Neagoe, la emisiunea Fotbal Club.
Eugen Neagoe, principalul favorit să o preia pe Universitatea Craiova: ”Cred că am rămas în istorie acolo”
Rotaru a precizat miercuri seară că are deja pe listă trei nume de antrenori, toți din România și aflați sub contract în acest moment, dar nu a dorit să mai ofere și alte detalii.
Neagoe a lăsat să se înțeleagă că nu i-ar displăcea să ajungă antrenor la echipa la care a început fotbalul, însă a scos în evidență faptul că, deocamdată, nu a vorbit cu nimeni din Bănie în acest sens.
”Nu știu dacă aș merita, nu știu pe ce poziție sunt, dar sunt oltean, am crescut la Universitatea Craiova, am jucat 9 ani, cred că am rămas în istorie acolo, dar nu am ce să vorbesc în acest moment. Nu am avut nicio discuție cu nimeni din club.
Sunt sub contract, toată energia mea e canalizată spre ultimele două jocuri pe care le avem. Trebuie să ne concentrăm, nu m-am gândit la alt club. Niciodată nu am întors spatele Universității Craiova, sunt un oltean adevărat. Nu pot să vorbesc în acest moment”, a mai spus Eugen Neagoe.
Etichete: mirel radoi , eugen neagoe , antrenor universitatea craiova
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții