Mirel Rădoi, din nou "premiant". A luat cea mai mare notă la admiterea pentru licența Pro. 12 candidați au picat
05.08.2019, 17:21Premier League: Brighton - Brentford, vineri, 21:30, DGS 1
Premier League: Arsenal - Ipswich, vineri, 22:15, DGS 1
Mirel Rădoi face parte din noul val al celor mai promițători antrenori din România, iar faptul că a ajuns cu naționala U21 a României până în semifinale la Euro 2019 nu este o întâmplare. Selecționerul a primit cea mai mare medie la examenul de admitere pentru obținerea licenței Pro, 9,10.
Nota este formată dintr-o medie a probei scrise și a celei practice, acolo unde Rădoi a luat 10. În schimb, la testarea scrisă, Costin Curelea a luat cea mai mare notă, 9,64.
Candidații admiși la examenul pentru licența PRO:
Mirel Rădoi (media generală 9,10)
Nicolae Constantin (8,92)
Octavian Chihaia (8,85)
Marius Măldărăşanu (8,74)
Adrian Mutu (8,71)
Dorin Goian (8,70)
Florin Bratu (8,64)
Nicolae Grigore (8,62)
Dorin Docolin (8,50)
Costin Curelea (8,42)
Laszlo Balint (8,19)
Cristian Todea (7,99)
Dinu Todoran (7,75)
Valentin Negru (7,55)
Nicolae Croitoru (7,54)
Daniel Sima (7,47)
Andrei Erimia (7,17)
Irina Giurgiu (6,95)
Dumitru Suciu (6,93)
Au fost însă și nume de foști mari jucători care au picat la examenul pentru licența Pro:
Sergiu Radu (6,52)
Ferenc Fikker (6,45)
Alin Dumitriu (6,41)
Tiberiu Bălan (6,34)
Petru Chiribici (6,21)
Aurora Ungureanu-Dobre (5,98)
Dan Stupar (5,73)
Laurenţiu Bogoi (5,68)
Giani Kiriţă, Ionuţ Luţu, Ilie Poenaru, Iulius Mărgărit nu au fost admiși la proba scrisă pentru că au picat proba practică.
În perioada următoare vor fi analizate eventualele contestaţii. Primul modul al cursurilor pentru obţinerea licenţei UEFA PRO se va desfăşura între 26 şi 28 august 2019. Cursurile vor cuprinde alte 13 module. Examenul final va avea loc spre finalul anului 2020 şi va cuprinde proba scrisă şi cea practică.
Două oferte pentru Mirel Rădoi. Anunțul selecționerului naționalei U21, în direct la TV
România U21 a impresionat la Euro 2019, unde a ajuns până în semifinale. Mirel Rădoi, selecționerul naționalei de tineret, a fost surprins că a primit oferte de a antrena în Europa, dar a decis să continue să-i pregătească pe "tricolorii mici".
Mirel Rădoi nu se aștepta să fie ofertat de cluburi europene. "Ce m-a surprins a fost că au existat două oferte din Europa şi nu mă aşteptam. Nu am avut mari performanţe până la acest Campionat European. Le-am mulţumit frumos, dar le-am zis că pentru moment rămân la naţională", a declarat selecționerul la Digi Sport Special.
Etichete: romania u21 , mirel radoi , licenta pro , îantrenori licenta , examen antrenori , mirel radoi licenta
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții