Mirel Rădoi, despre alegerea făcută de Gigi Becali: "Sincer, nu m-a surprins!"
07.06.2019, 15:16Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Mirel Rădoi a urmărit cu atenţie evenimentele de la FCSB şi Dinamo, echipe care şi-au numit antrenori noi în această săptămână. Chiar dacă nu a chemat jucători de la Dinamo la naţionala de tineret, selecţionerul tricolorilor mici a recunoscut că nu a fost surprins de mutarea din Ştefan cel Mare, nici de numele celui care-i va antrena pe Dennis Man, Florinel Coman sau Moruţan la FCSB.
"Sincer, nu m-a surprins. Mă aşteptam, până la urmă, pentru că am văzut că s-a întârziat destul de mult şi atunci mă aşteptam ca cineva din interiorul clubului să fie antrenor. Multe semne duceau către Bogdan Andone sau Marius Şumudică, asta chiar dacă Şumi nu era din interiorul clubului. Am văzut că vorbea foarte des, era liber de contract după experienţa din Arabia Saudită, şi cred că s-a ales unul dintre cei doi" a declarat Rădoi.
Edi Iordănescu părea marele favorit cu o zi înainte ca Bogdan Andone să fie prezentat de Gigi Becali, iar Mirel Rădoi crede că FCSB se poate refuza. Fost antrenor la roş-albaştri, Rădoi crede că fiecare potenţial antrenor la FCSB ştie la ce să se aştepte şi pune în balanţă cele bune şi cele rele în relaţia cu patronul echipei.
"Probabil că fiecare analizează punctele pozitive atunci când vii la FCSB. Ai şansa să iei campionatul, să mergi în Europa League, să-ţi treci Steaua în CV...La punctele negative, poţi să te trezeşti în mijlocul unei partide cu o schimbare. Nu ştiu, sunt lucruri pe care toţi trebuie să le analizeze şi fiecare ştie, în momentul în care acceptă, ce condiţii pune ca să vina sau ce acceptă ca să vină. Până la urma, treaba mea nu este sa fiu surprins sau nu, nu mă interesează cine vine, important este ca jucătorii să aibă un progres, indiferent de numele celui care va fi la FCSB, la Dinamo sau la altă echipă," a precizat selecţionerul naţionalei de tineret.
29 de meciuri are Rădoi pe banca Stelei: 12 victorii - 8 egaluri - 9 înfrîngeri, 35 de goluri marcate, 32 de goluri primite. Rădoi a figurat în organigrama Stelei ca director sportiv, deoarece nu avea licenţa de antrenor.
Etichete: gigi becali , mirel radoi , bogdan andone
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții