Mircea Rednic, pe urmele lui Ștefan Radu! ”Puriul” s-a înscris în programul suporterilor lui Dinamo
25.02.2020, 14:55SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mircea Rednic (57 de ani), antrenorul lui Dinamo din ultimul sezon și omul care a adus ultimul titlu în ”Ștefan cel Mare”, în 2007, s-a înscris în programul ”Doar Dinamo București”, prin intermediul căruia suporterii finanțează clubul.
”Puriul”, în prezent antrenorul lui Poli Iași, nu a uitat de clubul Dinamo care trece printr-o perioadă dificilă din punct de vedere financiar. Rednic a achiziționat pachetul ”Acționar DDB”, care costă 48 de euro, la fel cum a făcut și Ștefan Radu în urmă cu câteva zile. Dragoș Grigore, Sergiu Hanca și Liviu Ganea se numără și ei printre foștii fotbaliști ai lui Dinamo înscriși în programul ”DDB”.
Înainte de a pleca de la Dinamo, s-a vorbit foarte mult despre posibilitatea ca Mircea Rednic să cumpere pachetul majoritar de acțiuni de la Ionuț Negoiță. În cele din urmă, acest lucru nu s-a întâmplat.
- 163 de meciuri a strâns Mircea Rednic pe banca celor de la Dinamo, în cele patru ”mandate” ca antrenor.
Programul ”DDB” a strâns peste un milion de lei
Asociația condusă de suporterii din PCH a reușit să strângă o sumă impresionantă prin intermediul programului ”DDB”. Până luni, 25 februarie, dinamoviștii au strâns 1.051.050 de lei, (echivalentul a 218.608 de euro), dintre care 725.000 de lei au fost virați, momentan, în conturile clubului.
Etichete: liga 1 , dinamo , mircea rednic
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții