Mircea Lucescu a rupt tăcerea după ce Dan Șucu a anunțat că-l vrea la Rapid. Când decide dacă semnează
articol scris de Digi Sport07.05.2024, 13:55
SuperLiga: Poli Iași - FCSB, luni, 20:00, DGS 1
SuperLiga: UTA Arad - Botoșani, luni, 17:00, DGS 1
Mircea Lucescu (78 de ani) este gata să negocieze cu Rapid și a confirmat că se va întâlni cu Dan Șucu și George Copos.
Patronul echipei din Giulești nu va primi însă prea curând un răspuns. Antrenorul a dezvăluit când este gata să-și anunțe decizia.
Mircea Lucescu a confirmat întâlnirea cu Dan Șucu și George Copos
Dan Șucu a spus acum câteva zile că Mircea Lucescu este principala țintă a Rapidului pentru sezonul viitor. Negocierile se poartă în jurul unui contract pe cinci ani, iar celebrul antrenor ar urma să preia total conducerea clubului, după modelul din Premier League, unde cel care se ocupă de partea tehnică îndeplinește și funcția de manager.
- Citește și: Ziua decisivă în care Dan Șucu trebuie să aleagă antrenorul Rapidului
Dan Șucu se va întâlni astăzi cu Mircea Lucescu, iar la această discuție va participa și George Copos, fost patron al echipei Rapid și bun prieten cu antrenorul. ”Il Luce” a vorbit prima oară despre aceast subiect și a confirmat că se va întâlni cu cei doi afaceriști.
”Da, e adevărat că mă văd cu Șucu și Copos, dar de aici și până la o decizie mai e foarte multe cale de bătut”, a declarat Mircea Lucescu, conform gsp.ro.
- Citește și: Giovanni Becali a auzit că Mircea Lucescu e dorit la Rapid și a dat verdictul: ”Se face de râs”
Mircea Lucescu a anunțat când o să dea un răspuns la oferta lui Dan Șucu
Mircea Lucescu este gata să negocieze, dar i-a avertizat pe cei de la Rapid că nu vor primi un răspuns prea curând. Ar trebui să mai aștepte încă trei săptămâni.
„Așa cum am mai spus, nu iau nicio decizie până la 1 iunie”, a mai afirmat Il Luce.
Sursa citată mai spune că antrenorul român a primit zilele acestea o ofertă tentantă de la Dinamo Kiev, clubul la care a lucrat între iulie 2020 și noiembrie 2023. Igor Surkis i-ar propus funcția de manager general.
De-a lungul anilor, Mircea Lucescu a mai antrenat la Corvinul, naționala României, Dinamo, Pisa, Brescia, Reggiana, Rapid, Inter, Galatasaray, Beșiktaș, Șahtior, Zenit și naționala Turciei.
În presa turcă au apăut informații că Mircea Lucescu ar putea ajunge din nou la Besiktas, echipă unde a mai lucrat în perioda 2002 și 2004 și cu care a câștigat un titlu.
Pe banca Rapidului se află în acest moment Bogdan Lobonț, care ocupă funcția de antrenor principal interimar, după plecarea lui Cristiano Bergodi.
Etichete: mircea lucescu rapid , mircea lucescu dan Șucu , mircea lucescu ofertă rapid
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții