Mircea Axente, la revenirea la Dinamo: "Cu lotul pe care îl avem, putem face o treabă foarte bună"
14.06.2018, 21:05Premier League: Man. City - Tottenham, sâmbătă, 19:30, DGS 1
SuperLiga: CFR Cluj - Rapid, sâmbătă, 21:30, DGS 1
Revenit la Dinamo, Mircea Axente, care în sezonul trecut a evoluat la FC Botoşani, este convins că alb-roşiii au calităţile necesare pentru a face uitată stagiunea precedentă, în care "câinii" au ratat calificarea în play-off-ul Ligii 1.
"Am revenit la Dinamo şi sunt foarte bucuros pentru acest lucru. Îmi doresc să am evoluţii bune aici şi să ajut la atingerea obiectivelor clubului. Ştiu ce înseamnă Dinamo, ştiu că sunt aşteptări mari, dar pe mine aceste lucruri mă motivează.
Am venit pregătit pentru muncă, iar dacă vom fi uniţi, cu lotul pe care îl avem, putem face o treabă foarte bună", a spus atacantul de 31 de ani, care a mai jucat în Ştefan cel Mare în sezonul 2013/2014.
În cadrul aceleiaşi conferinţe de presă a fost prezentat şi Deian Sorescu, venit din Liga 2, de la ASU Poli Timişoara.
"Am foarte mari emoţii, pentru că vin din eşalonul secund şi este un pas foarte mare pentru mine să ajung la Dinamo Bucureşti. Voi da totul aici. Vreau să fiu sănătos şi să încep cu dreptul campionatul", a precizat Sorescu.
Lotul lui Dinamo s-a reunit, joi, la baza sportivă de la Săftica în vederea începerii pregătirilor pentru sezonul 2018/2019. La primul antrenament condus de Florin Bratu au fost prezenţi 22 de jucători.
Etichete: liga 1 , dinamo , mircea axente , axente , deian sorescu
Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News
Comentarii
Ne rezervăm dreptul de a modera/bloca/elimina comentariile care nu respectă un limbaj civilizat, care conţin jigniri, injurii sau calomnii ori instigă la violență, la încălcarea legii sau îndeamnă la atacuri la persoane/instituții